Agenția Europeană a Medicamentului ar putea lua o decizie referitoare la vaccinul AstraZeneca la sfârșitul acestei luni

Agenția Europeană a Medicamentului ar putea lua o decizie referitoare la vaccinul AstraZeneca la sfârșitul acestei luni
Compania Astra Zeneca și Universitatea Oxford au dezvoltat un vaccin anti-Covid / Sursa foto: Profimedia
Publicat: 08/01/2021, 16:27

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) s-a declarat vineri încrezătoare că o decizie referitoare la autorizarea celui de-al treilea vaccin împotriva COVID-19 la nivel european ar putea să fie luată de către această instituție la sfârșitul lunii ianuarie.

Agenția se așteaptă ca, săptămâna viitoare, producătorul AstraZeneca-Oxford să depună o cerere de autorizare condiționată a vaccinului său împotriva COVID-19, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, directorul EMA, Emer Cooke, citat de site-ul agenției Agerpres.

EMA, sub presiunea statelor membre

Astfel, în urma acestei solicitări, Agenția Europeană a Medicamentului ar putea lua o decizie privitoare la vaccin la finalul acestei luni, a mai spus șefa EMA.

Agenția se află sub presiunea statelor membre de a se dota cu suficiente vaccinuri, în speranța limitării propagării COVID-19.

Comisia Europeană urmează ca, după avizul EMA, să aprobe în mod oficial vaccinul pentru utilizarea acestuia pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, însă aceasta din urmă procedură este considerată mai mult o formalitate.

Comisia Europeană a comandat noi doze de vaccin Pfizer-BioNTech

Între timp, Uniunea Europeană a încheiat un nou contract cu Pfizer-BioNTech pentru achiziționarea a încă 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Astfel, acestea ar urma să dubleze cantitatea de doze disponibile pentru statele europene, în contextul în care Uniunea Europeană a achiziționat deja 300 de milioane de doze de la acești producători, a anunțat vineri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Comisia Europeană a asigurat contracte pentru livrarea a peste două miliarde de potențiale doze de vaccinuri de la șase producători. Celelalte patru vaccinuri, însă, nu au primit deocamdată aprobare pentru a fi folosite în statele membre ale Blocului comunitar.

Comisia Europeană, dar și lideri ai statelor membre, au devenit ținta criticilor, unii dintre cetățenii europeni fiind nemulțumiți de ritmul lent în care a demarat campania de vaccinare pentru cei 450 de milioane de cetățeni UE.

UE a mai aprobat vaccinul Moderna, însă aşteaptă încă livrarea primelor 160 de milioane de doze.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Cutremur în politică. Gabriela Firea se răzbună: Nimic nu e pierdut
Hackerii atacă utilizatorii iOS și Android prin metode care imită aplicații reale, spun experții
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Gestul impresionant al lui Ed Sheeran pentru Chris Hemsworth în timpul concertului de la București
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca...