Regina Marii Britanii şi ducele de Edinburgh au primit prima doză de vaccin împotriva coronavirusului, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Palatului Buckingham.
Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a şi Prinţul consort, Ducele de Edinburgh au primit, sâmbătă, primele doze de vaccin împotriva COVID-19, potrivit Sky News.
Cei doi se alătură, astfel, celor peste un milion de englezi care au primit până acum vaccinul.
O sursă regală a confirmat pentru Sky News că vaccinurile au fost administrate de un medic la castelul Windsor.
Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) a recomandat actualizarea informațiilor despre produsul Comirnaty pentru a clarifica faptul că fiecare flacon conține 6 doze de vaccin.
Pentru a extrage șase doze dintr-un singur flacon, trebuie folosite seringi și / sau ace cu volum mic. Combinația de seringă și ac cu volum redus trebuie să aibă un volum de cel mult 35 microlitri. Dacă se utilizează seringi și ace standard, este posibil ca vaccinul să nu fie suficient pentru a extrage cea de-a șasea doză dintr-un flacon.
Dacă cantitatea de vaccin rămasă în flacon după cea de-a cincea doză nu poate furniza o doză completă (0,3 ml), personalul medical trebuie să arunce flaconul și conținutul acestuia. Nu ar trebui folosită o combinație din flacoane multiple pentru a alcătui o doză completă și orice cantitate de vaccin neutilizată trebuie aruncată la 6 ore după diluare.