Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a susținut că vrea să schimbe modul în care se plătesc ajutoarele sociale în România în baza unei legi date de Parlament încă dn 2016.
Cristian Ghinea reamintește faptul că o lege dată de Parlament în 2016 referitoare la implementarea venitului minim de incluziune nu a fost implementată încă.
„Vrem să schimbăm modul în care se plătesc ajutoarele sociale din România, presupune nişte costuri de început, de implementare, haideţi să ne gândim la asta. Asta am încercat să punem noi în negocierile pentru planul de guvernare şi o să testăm fiecare idee a noastră. Vrem să testăm cât putem finanţa din implementarea venitului minim de incluziune, de pildă. Este o reformă care este amânată fără o explicaţie concretă de la an la an. Este o lege dată de Parlament în 2016 şi care încă nu este implementată”, a declarat ministrul la Digi24.
De asemenea, acesta și situația în care se regăsesc oamenii săraci din România care trebuie să aleagă între un loc de muncă și ajutorul social în condiţiile în care „pentru salariile foarte mici diferenţa nu este foarte mare”.
„Practic devine o alegere raţională să nu cauţi un loc de muncă pentru că găseşti doar ceva foarte prost plătit şi, pe de alte parte, pierzi ce avem acum: alocaţia de suport familial şi ajutorul social propriu-zis. Venitul minim de incluziune înseamnă să înlocuieşti toate aceste ajutoare fragmentate cu unul singur şi îl dau şi unui om care îşi caută un loc de muncă, un fel de supliment la salariu. Este o reformă pregătită de mulţi ani împreună cu Banca Mondiala, împreună cu experţi, care spun că trebuie să rupem acest cerc vicios în care oamenii săraci din Romania au de ales în mod dramatic între A şi B. Repet, lege votată de Parlament, ignorată de Guverne până acum, din lipsă de voinţă politică şi lipsă de sistem informatic, dar şi un şoc temporar pe buget”, a adăugat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene.