Alexander Nanau, regizorul filmului documentar „Colectiv”, a anunțat marți că refuză o decorație propusă de președintele Klaus Iohannis. Ministerul Culturii a transmis un comunicat de presă în urma anunțului făcut de cineast.
Regizorul spune că ar fi cel mai cinic moment pentru a primi o asemenea decorație, în situația în care cultura se află la pragul critic. El acuză autoritățile că nu au făcut nimic pentru a salva acest domeniu în pandemie.
Nanau scrie că Administrația Prezidențială i-a transmis că președintele Iohannis a decis să-l decoreze cu Medalia „Meritul Cultural”, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Regizorul a anunțat că refuză decorația din cauza indiferenței autorităților față de cultură.
„Cred că este cel mai cinic moment pentru a decora, simbolic și gol de sens, cultura României. După aproape un an de eforturi și propuneri din partea tuturor sectoarelor culturale de a angaja statul Român în implementarea de mecanisme de susținere a culturii sever amentințate de faliment în timpul crizei COVID 19, reacția și intervenția concretă a statului Român la toate nivelurile institutionale a fost zero. Fac public răspunsul meu către Administrația Prezidențială care dorea să mă decoreze pe 15 ianuarie pentru meritele în susținerea culturii naționale pe timp de criză”, a scris Alexander Nanau pe Facebook.
Ministerul Culturii precizează că Medalia Ordinul Cultural se oferă în baza Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural și Medalia Meritul Cultural, cu modificările și completările ulterioare, și că este dreptul fiecărei persoane propuse de a accepta sau nu această distincție din partea statului român. În cazul din urmă se regăsește regizorul și producătorul Alexander Nanau, propus de ministrul Culturii pentru decorarea sa de către președintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, din 15 ianuarie 2021.
Această propunere, realizată în baza unei analize, i-a fost, însă, comunicată domnului Alexander Nanau în cadrul întâlnirii solicitate ministrului culturii, Bogdan Gheorghiu, care a avut loc în data de 4 ianuarie. Cu această ocazie, SC Alexander Nanau Production SRL a solicitat o finanțare suplimentară din partea Ministerului Culturii în valoare de 250.000 de lei, pentru care a primit aviz pozitiv pentru suma de 150.000 lei. Acest buget a fost solicitat pentru campania online de promovare a filmului Colectiv în perioada 24 ianuarie – 31 aprilie 2021, la nivel internaţional.
Ministerul Culturii, prin intermediul Centrului Național al Cinematografiei, se implică activ în realizarea producțiilor cinematografice autohtone și finanțează majoritatea producțiilor românești de film.
De altfel, filmul „Colectiv”, al cărui producător și regizor este Alexander Nanau, a obţinut finanțare directă pentru dezvoltare şi producţie, în valoare de 632.071 lei, din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Totodată, având dublă calitate, Alexander Nanau a obținut ca regizor suma de 475.100 lei și ca producător suma de 258.395 lei, fonduri nerambursabile din partea CNC pentru producția filmului.
Susținerea statului român pentru producția „Colectiv” a mai constat în finanțarea participărilor la festivalurile de la Amsterdam, Toronto și Veneția (în 2019) în total de 40.000 lei și, în 2020, a promovării filmului documentar de lungmetraj în vederea selecției la Premiile Academiei Americane de Film Oscar 2021, în valoare de 100.000 lei. Mai mult, Consiliul de administrație al CNC a decis, prin Hotărârea 293/19.11.2020, suplimentarea sumei, ulterior, cu 100.000 de lei, în cazul în care filmul va fi propus pe lista scurtă a premiilor Oscar. Astfel, suma totală alocată acestui proiect din Fondul Cinematografic a fost de 1.530.566 lei, sună care include şi costurile de distribuţie.
Toate aceste finanțări au contribuit la promovarea și cunoașterea filmului „Colectiv”, în întreaga lume, nu doar pe plan național.
Afirmația conform căreia Ministerul Culturii nu s-a implicat în gestionarea crizei sectorului cultural afectat de restricții, în 2020, este răuvoitoare și lipsită de temei. Anul trecut, pandemia a restricționat multe domenii, cel cultural fiind printre cele mai afectate. Ministerul Culturii a pus în prim plan această realitate și a fost un partener onest al tuturor actorilor din domeniul cultural, luând măsuri în baza consultărilor cu aceștia:
Barack Obama, fostul președinte al Statelor Unite, a publicat pe Twitter topul filmelor şi serialelor preferate din ultimul an. Ca în fiecare an, fostul preşedinte Barack Obama a împărtăşit şi de data aceasta filmele şi serialele preferate din anul care stă să se încheie. În lista de filme, pe care a postat-o Barack Obama și pe care o recomandă urmăritorilor săi în acest an, se regăsește și filmul românesc „Colectiv”.
La începutul lunii decembrie, Rolling Stone a desemnat producția românească realizată după tragedia din clubul bucureștean Colectiv drept cel mai bun film al anului 2020.