Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o informare de ninsori şi vânt puternic pentru regiunile vestice, nordice şi centrale, inclusiv în zonele montane, valabilă până vineri dimineaţa. În privința Capitalei, vremea va fi în general urâtă, arată ANM. Astfel, în intervalul 13 ianuarie – 15 ianuarie, temporar va ninge în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar în zona de munte, prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de 1.520 litri/mp şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.
În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60 – 80 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
Meteorologii avertizează că la sfârşitul săptămânii vremea va deveni rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa.
În Capitală, cerul va fi mai mult noros pe parcursul zilei de miercuri, dar probabilitatea pentru precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare va fi redusă, arată prognoza specială pentru Capitală publicată de ANM. Noaptea, cerul va deveni variabil iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -4…-3 grade.
Joi, vremea va fi rece, cerul temporar noros, iar spre seară şi în prima parte a nopţii va ninge slab şi se vor depune 1…2 cm de zăpadă peste stratul deja existent.
Vântul va sufla slab şi moderat (rafale de 25…35 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -5…-4 grade.