Un bărbat reținut pentru furt s-a spânzurat într-o secție de Poliție din Vâlcea. A fost deschisă o anchetă internă

Un bărbat reținut pentru furt s-a spânzurat într-o secție de Poliție din Vâlcea. A fost deschisă o anchetă internă
Moarte suspectă în Italia
Publicat: 15/01/2021, 14:37

Un bărbat în vârstă de 32 de ani s-a spânzurat într-o secție de Poliție din Vâlcea. Acesta era acuzat de furt calificat. A fost deschisă o anchetă internă.

Bărbatul a decis să încheie socotelile cu viața în timp ce se afla în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Poliției din Vâlcea, spânzurându-se cu un cearșaf. Acesta locuia în Câineni.

A fost reținut de oamenii legii joi, iar pe seară, în jurul orei 18:15, a fost găsit fără suflare în celulă.

Polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Vâlcea au constatat că, în una dintre camerele de deținere, un bărbat este în stare de inconștiență, acesta având înfășurat, în jurul gâtului, un cearșaf. Au fost acordate îngrijiri medicale, la fața locului ajungând și personal medical de specialitate, însă a fost constatat decesul acestuia”, a precizat IPJ Vâlcea.

Conducerea IPJ Vâlcea a deschis o anchetă internă. Totodată, se fac verificări pentru ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vâlcea.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a ajuns pe mâna poliției în urma unor furturi dintr-o mașină din Râmnicu Vâlcea, precum și dintr-o locuință din Argeș.

Bărbat din Olt, găsit spânzurat de mânerul mașinii

O altă tragedie a avut loc la finalul anului trecut, când un tânăr de 25 de ani din Slatina, judeţul Olt, a fost găsit spânzurat de mânerul unei maşini. Poliţiştii spun că acesta nu prezenta urme de violenţă şi aşteaptă rezultatul necropsiei.

Poliţiştii din Slatina s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că este vorba de un tânăr de 25 de ani din oraş.

După examinarea sumară a cadavrului nu au fost observate semne de violenţă”, a transmis Poliţia Olt.

Conform acesteia, decesul nu este suspect, însă poliţiştii aşteaptă rezultatul necropsiei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska