Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a susținut în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc vineri, 15 ianuarie, faptul că nu exclude varianta ca românii să fie vaccinați și pe timp de noapte.
Țara care își vaccinează cetățenii și pe timp de noapte este Israelul, ceea ce a propulsat-o în topul țărilor care și-au vaccinat cel mai mare număr de cetățeni.
„Avem vaccinul și avem și măsurile de igienă și distanțare în acest moment. Testarea ne ajută să separăm apele și să ne protejăm. Mă aștept de la orice autoritate centrală sau locală să facă acest lucru. În acest moment nu se pune problema să vaccinăm noaptea. Dacă o să avem această posibilitate e esențial să vaccinăm și pe timpul nopții. Da, dacă va trebui cred că se poate pune problema și așa. Acum suntem în perioada a doua de vaccinare. Pot să spun că nu totul decurge perfect și am învățat destule”, a declarat ministrul Sănățății, Vlad Voiculescu.
Israel are o rată de vaccinare de 24,98 pe 15 ianuarie. Israelul ar urma să includă categoria copiilor cu vârsta peste 12 ani pe lista celor care vor fi vaccinate anti-COVID-19 în următoarele două luni dacă cercetările arată că acest lucru este sigur, a declarat marți, 12 ianuarie, un oficial din domeniul sănătate.
Autoritățile din Israel vaccinează într-un ritm alert, scopul fiind administrarea primei sau celei de-a doua doze către 5 milioane din cei 9 milioane de cetățeni ai săi și redeschiderea economiei până la jumătatea lunii martie, transmite Reuters.
Israelienilor vârstnici și adulților cu afecțiuni medicale sau locuri de muncă în sectoare critice cu risc ridicat li s-a acordat prioritate. Dar oficialii israelieni anticpează că vor fi livrări mai regulate de vaccinuri, astfel încât lista categoriilor eligibile este extinsă.