Duminică a debutat administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID primelor cadre medicale care s-au injectat, în urmă cu două săptămâni.
Asistenta medicală Mihaela Anghel, de la Institutul „Matei Balș” din Capitală a fost prima care s-a imunizat pentru a doua oară.
Medicul Adrian Streinu-Cercel l-a injectat pe colegul său, Adrian Marinescu.
Fostul manager al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș a primit rapelul vaccinului anti-COVID, duminică dimineața, iar apoi l-a vaccinat chiar el pe medicul Adrian Marinescu, scrie realitatea.net.
Alergiile sunt „extrem de rare”, a ținut să precizeze medicul Streinu-Cercel.
Acesta a spus că după a doua doză, la șapte zile nu mai suntem la risc să mai contactăm infecția cu noul coronavirus, dar trebuie să purtăm masca, „până în 2022”.
„Pandemia se prezintă ca o cometă. Știm că are o coadă lungă la fel ca cea a pandemiei”, a afirmat Cercel. „Acest vaccin pe care l-am făcut ne protejează pentru toate tulpinile care sunt în circulație în acest moment”, a mai precizat medicul.
Vârstnicii de peste 65 de ani și persoanele cu afecțiuni cronice reprezintă mai mult de 75% din totalul programărilor în cea de- a doua etapă de vaccinare împotriva COVID-19, care a început vineri în România, potrivit informățiilor publicate de Ministerului Sănătății: „Programările merg bine. Campania de vaccinare merge bine”, a anunțat premierul Cîțu, la o zi distanță după ce s-a imunizat anti-COVID.
Programările merg bine. Campania de vaccinare merge bine. Peste 75% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada imediat următoare”, a scris Florin Cîțu. Etapa a doua a campaniei de vaccinare este destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.