Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a declarat că imunitatea după vaccinare durează până la opt luni. Totodată, acesta îi așteaptă la vaccin și pe românii care ezită, deocamdată, să se imunizeze anti-COVID.
„Ideea este că în momentul în care te-ai vaccinat, ai a doua doză şi mai ai zece zile care au trecut, şansa de transmitere scade şi era normal să nu mai ai carantina 10 zile, dacă te-ai vaccinat. Nu este vorba de pasaportul de vaccinare care limitează călătoriile sau aşa ceva, ci este vorba de o măsură normală de sănătate publică. Cei care s-au vaccinat nu mai stau în carantină, dacă au făcut şi doza de rapel şi au trecut şi minim 10 zile”, a declarat Raed Arafat, luni seară.
Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a declarat că, după ce un procent suficient de mare din populație se va vaccina, atunci autoritățile s-ar putea gândi să renunțe obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise și în cele închise, dar cu anumite condiții.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că va fi nevoie de câteva luni ca numărul de doze de vaccin care ajung în țara noastră să fie cel de care avem nevoie pentru imunizarea populației, dar se declară „moderat optimist” că în următoarea lună și jumătate numărul dozelor de vaccinuri va fi mai mare.
Senatoarea AUR Diana Șoșoacă a spus că nici ea, nici familia ei nu se vor vaccina, deoarece serul aflat pe piață este un experiment până în 2023 și companiile producătoare nu își asumă responsabilitatea pentru efectele adverse. Șoșoacă l-a atacat din nou pe Raed Arafat.
Nicușor Dan a revenit asupra declarației referitoare la căldura din apartamentele bucureștenilor, menționând că „au început să apară interpretări”. El a subliniat că temperatura de 19 grade în case nu este normală.
Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, senatorul Claudiu Târziu, declara în plenul reunit al Parlamentului, că grupurile parlamentare AUR vor sesiza CCR asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea Guvernului Florin Cîțu.
Avocatul Rudolph Giuliani nu va face parte din echipa de apărare juridică a preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, care va fi judecat în Senat pentru „instigare la insurecţie”, după protestele violente de la sediul Congresului, avocatul argumentând că este martor în proces.
Psihologul Gabriela Minescu se află se află printre invitații Emmei Zeicescu la ediția GÂNDUL LIVE de marți, 19 ianuarie 2021, de la ora 11.30.
Nu ratați ediția GÂNDUL LIVE de marți, 19 ianuarie 2021, de la ora 11.30!