Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost rănit grav într-un accident rutier, luni noapte, pe raza comunei Sucevița.
Acesta era pasager în mașina condusă de un alt activist de mediu, Daniel Ghinghiloschi, scrie b1.ro, citând presa locală. Șoferul a pierdut controlul volanului bolidului BMW și a lovit un podeț și poarta unei case.
Ghinghiloschi a scăpat cu răni mai ușoare, dar Bodnar a fost grav rănit. Activistul a fost diagnosticat preliminar cu „fractură de coloană lombară, paraplegie și fractură complexă la o gleznă”.
Daniel Bodnar a ajuns la Spitalul Județean Suceava, stabil, dar în stare gravă. Are probleme mari la coloană, cu paraplegie. Pacientul a fost transferat încă de aseară la Spitalul de Neurochirurgie Iași, pentru a fi operat la coloană.
Daniel Bodnar are și o fractură complexă la un picior, care necesită intervenție chirurgicală.
El a devenit cunoscut prin încercările sale de a opri tăierile ilegale de lemne. Bodnar și-a propus să urmărească toate transporturile mari din zona lui.
În decembrie 2020, ministrul de Interne de atunci, Marcel Vela, a trimis echipe de specialiști pentru a verifica relatarea unui activist de mediu din Bucovina, Daniel Bodnar, care a povestit că a fost atacat cu pietre și umplut de sânge de „mafia lemnului”.
Ca urmare a apariției imaginilor în spațiul public, s-a dispus trimiterea, de urgență, în județul Suceava, a unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției Control Intern și Direcției de Ordine Publică, ale Poliției Române, pentru a verifica cele sesizate.
Ministrul Ion Marcel Vela condamnă ferm astfel de fapte și reiterează faptul că prevenirea și combaterea furturilor de material lemnos ca și a despăduririlor abuzive constituie priorități ale mandatului său.