EXCLUSIV. Tutunul încălzit, acciza și cele 400 de milioane de lei ”pierdute”, anual, de bugetul de stat. Surse GÂNDUL.RO: ”Este o idee fantezistă pe care producătorul de țigarete clasice vrea să o vândă pentru a-și proteja interesele”

EXCLUSIV. Tutunul încălzit, acciza și cele 400 de milioane de lei ”pierdute”, anual, de bugetul de stat. Surse GÂNDUL.RO: ”Este o idee fantezistă pe care producătorul de țigarete clasice vrea să o vândă pentru a-și proteja interesele”
Publicat: 20/01/2021, 20:19
Actualizat: 20/01/2021, 20:31

Asistăm la o luptă importantă și permanentă pe piața tutunului, nu numai în România, fiecare parte implicată încercând să se protejeze prin diferite mijloace și să câștige segmente cât mai mari din rândul consumatorilor. Accizele aplicate produselor care încălzesc tutunul în România sunt de 5 ori mai mici decât accizele aplicate țigaretelor clasice. 

Pornind de la afirmația că bugetul de stat al României pierde, anual, 400 de milioane de lei printr-o acciză mică aplicată acestor produselor care încălzesc tutunul, surse GÂNDUL.RO transmit, ÎN EXCLUSIVITATE, că nu este vorba decât despre ”o ipoteză” și o ”idee fantezistă”, iar suma vehiculată este ”pur teoretică”.

”Este o luptă importantă pe piața tutunului, o parte încercând să își protejeze categoriile tradiționale, iar cealaltă parte dorește să ajute și să promoveze produsele noi care au apărut pe piață, respectiv cele care încălzesc tutunul. Această luptă se duce acum împotriva acestor produse care încălzesc tutunul și se spune că bugetul de stat al României pierde 400 de milioane de lei, anual, din cauza unei accizări necorespunzătoare a acestor produse, prin comparație cu accizarea țigaretelor clasice. Este vorba despre o ipoteză teoretică”, avertizează surse GÂNDUL.RO.

”Nimeni nu ar mai cumpăra, fiindcă trebuie luat în calcul conceputul de elasticitate a cererii în funcție de preț”

Nu există state din cadrul UE care să fi egalizat acciza la produsele din tutun încălzit cu cea la țigarete, declară sursele GÂNDUL.RO, și nici măcar care să impună această acciză la nivelul de 80-90% din acciza la țigarete. Bulgaria, de pildă, este în jurul valorii de 50%, Slovacia vizează sa atingă nivelul de aproximativ 40% din acciza la țigarete doar în anul 2023, iar în cea mai mare parte a celorlalte state membre situația este similară cu cea din România – acciza la tutunul încălzit este în intervalul 20-30% din acciza la țigarete.

Există și recomandări specifice ale experților Comisiei Europene, în acest sens, precizându-se că „un posibil tratament pentru aceste produse (n.red. – produsele din tutun încălzit) ar fi de a le taxa cu aceeași cotă de impozitare cu care sunt taxate produsele din tutun pentru fumat”. În momentul de față, acciza la produsele pentru fumat este de 504.34 lei/KG.

”Comparația cu cotele de piață ale produselor din tutun încălzit din alte state (în special Coreea de Sud sau Japonia) este total improprie (potențial total diferit al acestor noi produse în rândul fumătorilor), având în vedere faptul că în România, în peste 5 ani de la lansare, piața a reușit să crească la doar 3%. Prin comparație, piața totală a țigaretelor clasice a crescut în anul 2019 cu aproape 5% față de anul anterior, la peste 25 de miliarde de bucăți (țigarete) vândute”

Surse GÂNDUL.RO

”Prețul, cel mai probabil, va urma să crească semnificativ, intrând in zona prohibitivă pentru consumatori”

O creștere a accizei la produsele care încălzesc tutunul ar avea ca rezultat imediat și o creștere a prețului la respectivele produse, atât în ceea ce privește dispozitivele folosite, cât și dacă discutăm despre folosite de utilizatori.

ÎN EXCLUSIVITATE, sursele GÂNDUL.RO scot în evidență, într-un astfel de scenariu, ”conceptul de elasticitate a cererii în funcție de preț”, iar o accizare mărită ar duce, într-un interval de timp scurt, ”la o scădere a pieței cu 70-80%”.

”Dacă acciza la tutun încălzit ar crește la nivelul celei pentru țigaretele clasice, așa cum se propune, nu s-ar ajunge niciodată la cele 400 de milioane despre care se vorbește. În momentul de față, acciza la tutunul încălzit este 423, 59 per kilogramul de tutun. Dacă acciza ar crește la nivelul celei aplicate țigaretelor pe pachet, atunci ar ajunge la aproximativ 2.000 de lei, iar saltul ar fi foarte mare. Ceea ce înseamnă că prețul pachetului – pentru produsele care încălzesc tutunul – ar crește de la 17 lei, cum este în momentul de față, la aproximativ 30 de lei. Iar rezultatul ar fi acela că nimeni nu ar mai cumpăra. Discutăm aici despre conceptul de elasticitate a cererii în funcție de preț”.

Conform estimărilor, o astfel de creștere abruptă ar duce la o scădere a pieței cu 70-80%. Produsele, efectiv, ar deveni neatractive pe piață, lumea s-ar întoarce, practic, la țigaretele clasice, fiindcă nu și-ar permite să mai cumpere produsele care încălzesc tutunul.

”Ar trebui, în primul rând, să cumpere respectivul dispozitiv – 200-300 de lei – și apoi consumabilele, rezervele respective care ar consta 28-30 de lei. Nu le-ar mai alege nimeni. Plus că sunt niște diferențe fundamentale. Într-un stick pentru produsele care încălzesc tutunul se regăsește de trei ori mai puțin tutun decât într-o țigaretă clasică. Tocmai de aceea sunt taxate mai puțin, în ultimă instanță, fiind mai puțin tutun”, transmit sursele GÂNDUL.RO.

”Cele 400 de milioane prezentate ca venituri ce pot fi colectate, sunt doar sume ipotetice. În realitate, dacă Guvernul ar egaliza acciza la tutunul încălzit cu cea de la țigarete, ea ar crește pentru tutunul încălzit de la 423.59 lei/KG, cât este în prezent, la peste 2060 lei/KG. În acest context, prețul – cel mai probabil – va urma să crească semnificativ, intrând in zona prohibitivă pentru consumatori, fapt care ar genera o contracție majoră a volumelor totale vândute pe piață. Acest lucru ar favoriza țigaretele clasice, protejându-le în fața noilor produse.

Astfel, cei 400 de milioane de lei s-ar transforma cel mai probabil, în primul an, în doar câteva zeci de milioane de lei suplimentari la buget din accize, însă s-ar pierde TVA-ul încasat pe dispozitivele electronice de vapat, pe termen mediu veniturile colectate din taxarea produselor din tutun încălzit putând sa intre chiar pe teritoriu negativ (comparativ cu opțiunea de politică fiscală – do nothing).

Surse GÂNDUL.RO

”La țigarete, se plătesc 15 lei (acciză plus TVA) către stat. La produsele care încălzesc tutunul se plătesc în jur de 5 lei. Dar prețul pe pachet, la tutunul încălzit, este de 17 lei, iar la țigarete este de 21-22 de lei. Dacă scazi la pachetul de țigarete clasice această diferență de preț, atunci ajungi, totuși, la concluzia că diferențele nu sunt foarte mari.

”Costurile de fabricație și comercializare pentru produsele din tutun încălzit si țigarete electronice sunt net superioare țigaretelor clasice. Suplimentar, dezvoltarea acesta a necesitat investiții substanțiale (de ordinul miliardelor de Euro), procesul fiind unul continuu și necesitând investiții suplimentare”, precizează aceleași surse.

”Per total, este extrem de greu de stabilit o echivalență între o unitate de produs din tutun încălzit și o țigaretă: cantitatea de tutun este de aproximativ 2,5 ori mai mică în tutunul încălzit, iar obiceiurile de consum ale utilizatorilor sunt diferite. În plus, se estimează ca sistemele electronice de consum al nicotinei – țigaretele electronice și produsele din tutun încălzit – sunt mult mai sensibile la creșterile de preț decât țigaretele”

Surse GÂNDUL.RO

”Cele 400 de milioane despre care se vorbește nu s-ar strânge niciodată la bugetul de stat”

Potrivit surselor noastre, cele 400 de milioane de lei ”pierdute” de bugetul de stat al României, anual, din cauză că produsele care încălzesc tutunul nu sunt accizate corespunzător, reprezintă doar o ”idee fantezistă”.

Interesul producătorilor de țigarete clasice este tocmai acela de ”vinde” o astfel de idee către consumatori, protejându-și, astfel, piața – ”Piața ar cădea, s-ar reduce, s-ar contracta, statul ar avea de pierdut pe termen lung” prin mărirea accizei la produsele care încălzesc tutunul.

S-au făcut investiții mari, din acest punct de vedere, în ultimii ani, și – în continuare se investește, se fac cercetări, îmbunătățiri, fără să mai vorbim despre partea de comercializare. Dacă dorește cineva să treacă de la țigaretele clasice – acolo unde iei pachetul de pe raft și totul e simplu -, la produsele care încălzesc tutunul are nevoie de explicații suplimentare, cum funcționează dispozitivul, cum se schimbă rezervele, mai apar probleme de fiabilitate etc. Totul implică costuri”.

Ideea principală este aceea că cele 400 de milioane despre care se vorbește nu s-ar strânge niciodată la bugetul de stat, chiar dacă s-ar mări acciza la produsele care încălzesc tutunul. Această sumă este doar teoretică. Poate undeva între 15 și 40 de milioane ar putea ajunge la buget, în plus, în următorul an, numai că – ulterior – vânzarea va scădea din cauza prețului mărit și se vor pierde bani. Este o idee fantezistă pe care producătorul de țigarete vrea să o vândă pentru a-și proteja interesele în piață și pentru a influența procesul legislativ. Suma de 400 de milioane de lei care ar ajunge la bugetul de stat este pur teoretică, după cum spuneam, scoasă din pix. Piața ar cădea, s-ar reduce, s-ar contracta, statul ar avea de pierdut pe termen lung”, transmit sursele GÂNDUL.RO, ÎN EXCLUSIVITATE.

”Având în vedere faptul că țigaretele reprezintă în continuare peste 96% din piața produselor din tutun, o creștere anuală marginală a accizelor aplicate acestora (3-4% pe an) poate genera venituri suplimentare din accize în intervalul 0.5 – 1,1 miliarde lei, fără a perturba in niciun fel piața interna a acestor produse”

Surse GÂNDUL.RO

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Apetitul Braziliei pentru carnea de rechin pune în pericol speciile