Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la o pensiune din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți. Din fericire, cele 11 persoane care se aflau în interior au reușit să iasă la timp.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți a intervenit pentru lichidarea incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, dar și cu un echipaj SMURD.
Incendiul s-a manifestat la mansarda unei pensiuni din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți. În momentul în care au sosit pompierii, cele 11 persoane cazate erau deja afară.
Pompierii militarii au localizat prompt incendiul, care a fost stins în câteva minute. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Anul trecut, pe 28 noiembrie, o altă pensiune a fost cuprinsă de flăcări, de această dată în stațiunea Moieciu de Sus, județul Brașov. Flăcările s-au extins la alte două clădiri, iar persoanele din interior s-au autoevacuat.
Potrivit ISU Braşov, pompierii au acționat, la momentul respectiv, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiul puternic izbucnit la acoperişul locuinţei din Moieciu de Sus. Au venit în sprijin şi echipaje de la SVSU Bran, Râşnov şi Cristian.
“Din primele informaţii, în locaţia de la care a pornit incendiul erau persoane cazate, acestea s-au autoevacuat, o singură persoană a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale”, au relatat reprezentanţii ISU Braşov.
Incendiul s-a extins la alte două locuinţe aflate în vecinătate.
Un alt incendiu puternic a izbucnit pe 6 ianuarie la o pensiune din stațiunea turistică Băile Tușnad, județul Harghita. Focul a distrus acoperișul și mansarda clădirii, etajul suferind, de asemenea, numeroase daune.
Conform informațiilor transmise de către ISU Harghita, aproximativ 40 de pompieri militari și civili au acționat la locul unde a izbucnit incendiul. Flăcările au afectat o suprafață în jurul a 500 de metri pătrați. Pagubele au depășit 300.000 de lei, neexistând nicio victimă.
Incendiul ar fi izbucnit din cauza unor copii care se jucau cu focul.