Decizie. Schimbări în conducerea combinatului siderurgic Liberty Galați, pe fondul scandalului de corupție în care este implicat ex-ministrul Costel Alexe

Decizie. Schimbări în conducerea combinatului siderurgic Liberty Galați, pe fondul scandalului de corupție în care este implicat ex-ministrul Costel Alexe
Publicat: 21/01/2021, 11:28
Actualizat: 21/01/2021, 11:29

Denise Timns, director de HR al grupului Liberty, va fi noul director executiv al combinatului siderurgic de la Galați iar Monica Middleton, noul director neexecutiv. Miliardarul Sanjeev Gupta, principalul acționar al grupului, a decis înlocuirea lui Bogdan Grecu după ce combinatul gălățean a fost implicat în scandalul mitei cu produse siderurgice de care ar fi beneficiat fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, susține Mediafax.

Denise Timns a fost director global HR pentru Liberty Commodities, din martie 2016 și până la data noii numiri. Diun iulie 2017 a ocupat și postul de director resurse umane al alianţei GFG, din care face parte şi Liberty. Anterior a mai lucrat pentru Impala, Trafigura și British Petroleum.

Monica Middleton, care mai deține funcţii de director neexecutiv în cadrul grupului, va fi noul director neexecutiv al platformei siderurgice din Galați.

„Sunt foarte încântat să le urez bun-venit Denisei şi Monicăi în cadrul Comitetului de Conducere al Liberty Steel. Am lucrat cu Denise mulţi ani, îi urez bun venit în companie Monicăi și mă aştept ca experienţa sa puternică în domeniul comercial și de marketing şi expertiza în stimularea schimbărilor de mediu, sociale şi de guvernanţă să aducă o valoare imensă consiliului director“, a declarat proprietarul combinatului, miliardarul Sanjeev Gupta, citat de Mediafax.

Fostul combinat Sidex, ulterior ArcelorMittal, a fost preluat de miliardarul Sanjeev Gupta la jumătatea lui 2019. Compania a încheiat 2019 cu o cifră de afaceri de 5 mld. de lei şi un profit net de 29 mil. lei, al doilea an de profit pentru combinat, după ce a adunat pierderi de câteva miliarde de lei.

Cu 7.600 de angajați și o capacitate de producție actuală de aproximativ 2 milioane de tone de oțel pe an, Liberty Galați este cel mai mare combinat siderurgic din România. Principalii săi clienți sunt din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producţiei de energie regenerabilă, potrivit reprezentanţilor companiei.

Scandalul de corupție

Pe 7 ianuarie, Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunța că a început urmărirea penală față de Costel Alexe și „o societate comercială cu activitate în siderurgie”.  Ca ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Alexe era acuzat de luare de mită și instigare la delapidare iar compania de dare de mită și delapidare.

Conform procurorilor, în perioada martie – aprilie 2020, fostul demnitar ar fi pretins, „în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură)”.

Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede.

În total, procurorii susțin că fostul ministru ar fi primit 22 tone de produse siderurgice în valoare de peste 100.000 lei.

„Am încredere în actul de justiţie și îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii”, a declarat la acel moment Costel Alexe în replică, prin intermediul unui comunicat de presă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată