Caz șocant în Germania: Un bărbat care s-a infectat a doua oară cu COVID-19 a murit în sudul Germaniei, au anunţat oficialii locali, relatează dpa, citat de agenția Agerpres.
Bărbatul de 73 de ani, care locuia în Baden-Wuerrtemberg, a fost prima dată infectat cu virusul în aprilie.El s-a reinfectat cu COVID-19 în decembrie şi a fost testat pozitiv la începutul lunii ianuarie.
Acesta a murit de pneumonia provocată de COVID-19 şi după cedarea mai multor organe cauzată de septicemie. Stefan Brockmann, un oficial german în domeniul sănătăţii, a declarat pentru dpa că este primul astfel de caz din regiune. „Nu există niciun indiciu că ar fi avut una dintre noile variante de coronavirus”, a subliniat el.
Bărbatul avea unele probleme de sănătate şi probabil nu a dezvoltat o imunitate puternică când a fost infectat prima dată, a precizat Brockmann, subliniind că „șansele ca o persoană să se reinfecteze sunt mici”.
Medicii au descoperit un nou simptom asociat infectării cu noul coronavirus, și anume, „degetele COVID”. Potrivit specialiștilor, acesta poate apărea și la degetele de la mâini, dar se manifestă cu precădere la degetele de la picioare.
Problema poate apărea atât la nivelul degetelor de la mâini, cât și la cele de la picioare. Cu toate acestea, este mult mai întâlnită la cele de la picioare. Acestea devin roșii și umflate, după care se transformă în violet. De asemenea, poate fi afectat un singur deget, sau chiar toate degetele.
„Un simptom COVID-19 care începe să fie tot mai semnalat în literatura științifică – degetele de COVID.Umflături roșii cu mâncărime intensă, ușor dureroase la atingere – tind să apară mai ales la tineri asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară.Vestea bună – de obicei trec de la sine, fără tratament (dacă nu dispar, mergeți la un dermatolog)”, scrie Răzvan Cherecheş, profesor universitar la Iowa University, în SUA, şi director al departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universității Babeş Bolyai din Cluj.