Tudor Chirilă este revoltat de faptul că unitățile de învățământ rămân, în continuare, închise, în condițiile în care restaurantele și sălile de spectacol vor funcţiona, de luni, la o capacitate de maximum 30%.
Artistul nu înțelege motivul pentru care școlile rămân închise, în condițiile în care vor urma relaxări de restricții în Capitală, ca urmare a faptului că pentru trei zile la rând incidența de infectare a fost sub 3 la mie.
“Și atunci de ce școlile nu se redeschid de luni? De ce mai stau închise încă două săptămâni? Ah, stai, educația poate să mai aștepte că na, nu e așa de importantă”, sunt întrebările la care Tudor Chirilă încearcă să găsească răspunsuri pe rețelele de sociale.
Traian Berbeceanu, Prefectul Capitalei, a anunţat, vineri, că în cadrul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a hotărât ca, de luni, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive.
“În Bucureşti astăzi am înregistrat o rată de infectare de 2,52 la mia de locuitori. Este a treia zi consecutivă în care incidenţa este sub 3 la mie, fapt pentru care, din punct de vedere legal, a trebuit să convocăm Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, să analizăm situaţia şi să luăm o hotărâre.
Astfel, cu 47 de voturi ‘pentru’, un vot ‘împotrivă’ şi patru abţineri s-a hotărât ca, începând de luni, de la 0.00, deci din 25 ianuarie, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive existente în vigoare la acest moment. Măsurile de relaxare vizează domeniul HORECA. Restaurantele, barurile, cafenelele vor funcţiona în intervalul orar 6.00-21.00 la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturor normelor stabilite prin lege.
Recomandăm cetăţenilor Municipiului Bucureşti prudenţă. Şi autorităţile sunt prudente şi, pe de o parte, acesta este motivul pentru care am hotărât ca aceste măsuri să fie relaxate începând cu data de luni. Pe de altă parte, am considerat ca toţi operatorii economici să aibă timpul necesar să amenajeze sălile dedicate activităţii pe care o desfăşoară, în conformitate cu prevederile legale”, a Traian Berbeceanu.