Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a solicitat Uniunii Europene, în cursul zilei de duminică, sporirea sancțiunilor impuse Rusiei.
Solicitarea liderului de la Varșovia vine în contextul arestării opozantului rus Aleksei Navalnîi, dar și a reprimării violente a manifestațiilor în favoarea acestuia, informează site-ul agenției Agerpres.
„Dacă dorim să impunem respectarea dreptului internaţional, singura modalitate de a o face fără puşti, tunuri şi bombe este prin sancţiuni. Aşadar, suntem pregătiţi să contribuim la construirea unui consens asupra acestei chestiuni”, a declarat preşedintele polonez.
Acesta a mai sugerat ca șeful diplomației europene, Josep Borrell, să se deplaseze luna viitoare la Mosocova în cazul în care Navalnîi nu va fi eliberat până atunci.
Mai multe state membre ale UE şi Parlamentul European cer adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, dar o asemenea decizie necesită unanimitatea celor 27 de state membre.
Josep Borrell a denunțat sâmbătă „arestările masive” și „folosirea disproporționată a forței” în timpul protestelor de sâmbătă din Rusia.
Uniunea Europeană a solicitat în repetate rânduri eliberarea lui Navalnîi, iar reuniunea de luni va reprezenta o ocazie pentru ca liderii europeni să discute despre eventuale noi măsuri împotriva Rusiei.
Poliția a intervenit în forță sâmbătă în mai multe orașe mari din Rusia pentru a dispersa manifestanții ieșiți în stradă pentru a cere eliberarea disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în arest de la sfârșitul săptămânii trecute.
Mii de persoane au fost reținute de forțele de ordine în întreaga țară.
Printre persoanele reținute se numără și soția disidentului, Iulia.
Navalnîi a făcut apel la susținătorii săi să iasă în stradă după ce a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute imediat ce s-a întors în Rusia, după ce a fost tratat în Germania în urma otrăvirii sale cu Novichok.
Mai mulți susținători ai disidentului rus au fost arestați de către autorități, sub acuzația că ar fi instigat la proteste.
Astfel, joi au fost arestate Liubov Sobol, avocat în cadrul fundației lui Navalnîi, dar și purtătoarea de cuvânt a acestuia, Kira Iarmîș. Reținerile au continuat și vineri, cu coordonatoarea sediului din Vladivostok al organizației lui Navalnîi, Ekaterina Vedernikova și cu Elena Noskoveț, o colaboratoare a disidentului din Novosibirsk.