Un incendiu de proporții a izbucnit în Capitală, marți seară, pe o stradă din Sectorul 5. Mai mulți oameni au rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce o casă a ars în totalitate, iar alte două parțial. Edilul Cristian Popescu Piedone a anunțat că oamenii afectați vor fi cazați la un hotel.
Deși incendiul a fost puternic, nimeni nu a suferit răni grave. 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar niciuna nu a fost transportată la spital. Pompierii au sosit rapid la fața locului, iar flăcările nu au curpins și alte case.
Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, a luat imediat atitudine și s-a implicat în așa fel încât nicio persoană a cărei casă a fost implicată în incendiu să nu rămână sub cerul liber. Acestea au fost cazate la un hotel din zonă.
“Orice persoană care a fost afectată în special, văd acolo o mansardă, oamenii nu mai pot locui acolo, luați, cazați, n-avem loc în centru, îi ducem direct la hotel. Îi ducem la hotel, nu rămân oamenii chiar dacă vecinii sunt solidari și vor, este de datoria noastră. În cazul în care refuză, îi luati și îi duceti și îi cazați”, a fost mesajul ferm transmis de Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5.
Din primele informații, hidrantul care se afla lângă casa de unde a izbucnit incendiul nu mergea. A fost demarată și o anchetă, în așa fel încât persoanele afectate să primească ajutorul care se impune.
Anul trecut, în noiembrie, un alt incendiu de proporții a izbunict, dar în sectorul 3 al Capitalei. Focul s-a extins la 4 case de pe strada Lt. Petre Lăzărescu şi a afectat inclusiv liniile de alimentare cu electricitate a locuinţelor din zonă.
Pompierii au intervenit de urgență, dar accesul autospecialelor s-a realizat foarte greu până în apropierea zonei afectate din cauza străzilor înguste și a autoturismelor staționate. Nu au existat victime omeneşti.