Medicul Remus Mihalcea, mesaj dur pentru Vlad Voiculescu: ”Nu știu dacă aveți idee cum este să conduci cu adevărat ceva. Mă aștept ca și de data aceasta să vă urcați pe cadavre”

Medicul Remus Mihalcea, mesaj dur pentru Vlad Voiculescu: ”Nu știu dacă aveți idee cum este să conduci cu adevărat ceva. Mă aștept ca și de data aceasta să vă urcați pe cadavre”
Medicul Remus Mihalcea, mesaj dur pentru Vlad Voiculescu: ”Nu știu dacă aveți idee cum este să conduci cu adevărat ceva. Mă aștept ca și de data aceasta să vă urcați pe cadavre”

Tragedia de la Institutul ”Matei Balș”, în urma căreia au murit cinci oameni, ridică alte și alte semne de întrebare referitoare la sistemul medical din România și la protecția de care beneficiază sau ar trebui să beneficieze pacienții internați, cu atât mai mult cu cât acest incendiu continuă o alarmantă ”serie neagră”, soldată cu pierderi de vieți omenești.

În acest context, medicul Remus Mihalcea îi transmite un mesaj extrem de dor, în mediul online, ministrului Sănătății – Vlad Voiculescu -, scriind, de la bun început, că speră ca această tragedie să nu fie abordată ”precum cea de la Colectiv, cu camere de luat vederi după dumneavoastră pentru a turna încă un film de succes”.

”Domnule ministru Voiculescu, sper că nu veți trata această tragedie precum cea de la Colectiv, cu camere de luat vederi după dumneavoastră pentru a turna încă un film de succes care să vă aducă într-o funcție înaltă, ci ca un adevărat conducător al sănătății din România. Sper că veți putea vorbi dumneavoastră, de data aceasta, și nu purtătorii de cuvânt, altminteri pentru ce mai ocupați fotoliul ministerial?! De asemenea, sper, în numele decenței, să nu începeți sa învinuiți sistemul, pe Nelu Tătaru, cadrele medicale, natura sau mai știu eu ce pentru aceasta tragedie, pentru că nu asta face un om responsabil și un lider veritabil. Căci, aș dori să vă reamintesc faptul că dumneavoastră sunteți conducătorul și dă cam prost, domnule Voiculescu, să aruncați cu noroi în propria ogradă”, scrie medicul Remus Mihalcea.

”Nu pot să uit cum vă plângeați în campania electorală că sunteți blocați pe Facebook și că ceilalți bagă bani masiv în sponsorizarea mesajelor! Un scurt reminder pentru dumneavoastră: ați cheltuit 3000 de lei pentru a sponsoriza pe Facebook minciuni legate de persoana mea în vremea când ocupam poziția de manager al spitalului clinic Colentina. Țipați ca din gură de șarpe că se fac renovări cu nu știu ce firme aservite PSD, pentru a căpăta un vot în plus de la oameni și a va cocoța in fruntea Ministerului Sănătății”

Medicul Remus Mihalcea

”Observ cu stupoare cum dumneavoastră dați mereu cuvântul consilierilor!!! Am o explicație pentru asta: nu sunteți MEDIC”

Mesajul acuzator și extrem de dur postat de medicul Remus Mihalcea continuă prin a transmite că Vlad Voiculescu nu înțelege tot ceea ce se întâmplă, la nivel medical, în jurul său, și nu are ”idee” cum să ”conducă ceva”.

Remus Mihalcea constată că ministrul Sănătății se concentrează doar pe două lucruri, amendarea medicilor și distrugerea reputației Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV).

”Dar ce nu știați dumneavoastră, domnule Vlad Voiculescu, poate pentru că nu sunteți medic, este că acea clădire ce a intrat în renovare, data din jurul anilor ‘50, avea câte un grup sanitar per etaj, fără circuite, instalații mai vechi ca vârsta mea și a dumneavoastră și era o urgență în a fi reabilitată atâta timp cât tratam pacienți covid la capacitate maximă. Nu știu dacă știți cum este sa nu dormi noaptea pentru că ești avertizat în legătură cu suprasolicitarea instalațiilor electrice și a consumului de oxigen! Nu, nu știu dacă aveți idee cum este să conduci cu adevărat ceva, prin forțele proprii, căci observ cu stupoare cum dumneavoastră dați mereu cuvântul consilierilor!!! Am o explicație pentru asta: nu sunteți MEDIC.

După cum am observat cu toții, în ultima vreme v-ați concentrat pe două lucruri: să amendați medici (vezi cazul medicului de la Rădăuți sancționat de DSP la SOLICITAREA ministrului sănătății, pentru că a ales să nu arunce vaccinurile și să vaccineze peste numărul de vaccinări) și să distrugeți buna reputație a CNCAV doar pentru că nu suportați oamenii competenți și puternici!”, acuză medicul Remus Mihalcea.

”Mă aștept ca și de data aceasta să vă urcați pe cadavre, însă, poate veți aplica ceea ce ați solicitat, de exemplu, ministrului Tătaru, după incendiul de la Piatra Neamț – DEMISIA! Rezolvarea trebuie să vina repede prin finanțarea de către autorități a construirii de noi capacitați medicale dar în liniște, fără a mai fi amenințate și linșate mediatic de dumneavoastră prin intermediul instituțiilor de presă care vă slugăresc”

Medicul Remus Mihalcea

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată