Lucian Mîndruță a comentat, sâmbătă, pe Facebook, imaginile în care Klaus Iohannis a fost surprins la schi, la o zi după tragedia de la „Matei Balș”. Realizatorul TV a făcut o comparație între vaccinarea președintelui și mersul la schi, spunând că ambele au fost momente de PR, doar că unul a fost bun și altul prost. Mai mult, „în ambele situații s-au folosit mușchii, dar n-au fost inspirați de fiecare dată”.
Cel mai bun moment de PR al anului: Iohannis la vaccin.
Cel mai prost moment de PR al anului: Iohannis la ski.
În ambele situații s-au folosit mușchii, dar n-au fost inspirați de fiecare data.
P.S. Văd că lumea întreabă care e problemă. Păi să va explic: Iohannis e președinte, iar la români asta are și o componența puternică de paternitate. E părintele națiunii, că vrea sau că nu vrea. A fost un rol excelent jucat la vaccin.
În calitate de părinte trebuie să arate empatie. Cineva inteaba „trebuia să meargă și la priveghi?”.
NU. Dar trebuia să arate empatie. Să înțeleagă puterea imaginilor. Să înțeleagă că sunt momente în care NU E BINE PENTRU CAUZA LUI și a unora dintre cei care l-au votat să livreze imagini cu care oponenții lui să-l poată lovi.
Asta e tot. E un calcul politic și de relații publice. Nu-l poate face el, trebuie să-l facă consilierii.
Repet, constatarea mea e tristă și amară. Nu sărbătoresc gafele președintelui. Dar nu pot să le trec cu vederea, că simplu cetățean care își dorește că România să fie mai puțin populistă și mai solidară și empatică.
De-asta am scris acest post. Căci mie îmi păsa. Și de el.
Repet. Azi nu era de ski”, a scris Lucian Mândruță, pe pagina de socializare.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost surprins pe pârtia de schi de la Păltiniş, sâmbătă, la o zi de la tragedia de la Institutul Matei Balş din Capitală. Șase oameni au decedat până în prezent în urma incendiului de la spitalul bucureștean.
Președintele Klaus Iohannis a venit la Spitalul „Matei Balș” din Capitală, vineri, în ziua tragediei, în urma căreia șase pacienți au murit în urma unui incendiu.
Șeful statului a ținut o scurtă declarație, în care i-a lăudat pe medici și i-a cerut ministrului Sănătății un proiect solid de reformă pentru sistemul sanitar românesc.
O zi foarte tristă astăzi, cu tragedia care s-a întâmplat aici în această dimineață. Ce pot să spun este că îmi pare foarte rău, transmit condoleanțe familiilor îndoliate, iar celor care au fost aici în saloane le doresc însănătoșire grabnică, au fost transportați la alte spitale, unde vor fi tratați corespunzător.
Am discutat încă de când au fost anunțate forțele de intervenție, în permanență și până în momentul de față am primit toate datele care sunt certe despre intervenție.
A fost o intervenție foarte complicată, cu foarte multe forțe implicate, s-a reacționat foarte rapid, în foarte puține minute, au intervenit, au stins focul, au mutat pacienții la alte spitale, dar din păcate pentru alții a fost prea târziu.
Țin să felicit forțele de intervenție pentru promptitudine. E foarte clar că trebuie soluții. Situația se repetă cumva. Am avut o tragedie la Piatra Neamț.
Au fost incendii mai mici la alte spitale și cu siguranță motivele sunt diverse, ele sunt anchetate și anchetele vor scoate la lumină ce s-a întâmplat, cine este vinovat, ei vor fi sancționați”, a afirmat președintele.
Avem de a face cu probleme structurale în spitale. I-am solicitat ministrului Sănătății să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate din România, aștept primele idei pentru această reformă.
Vrea să spun ceva despre persoanele care în aceste săptămâni, luni, au fost și rămân eroii mei. Medicii, asistentele, întregul personal. Ei au depus eforturi supraomenești, au lucrat până la epuizare, cu personal puțin, îmi exprim admirația pentru toți medicii, în această ocazie tristă, pentru cei din spitalele Covid, centrele de vaccinare, toate unitățile medicale.
Tot ce merită ei sunt laude și încurajări. Dar pentru cei care administrează sistemul, repet, este nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate publică, fiindcă astfel de lucruri nu trebuie să se repete”, a atenționat Klaus Iohannis.