Premierul Florin Cîţu nu crede că oamenii s-au băgat în față la vaccinare, ocolind sistemul de programare. Primul-ministru este de părere că cifra de 70.000 de persoane care s-ar fi imunizat fără să fie programate pentru vaccinare este o invenție.
„Nu este susținută de date”, a spus premierul, înainte de ședința Biroului Executiv al PNL.
„Aici lucrurile trebuie să fie foarte clare: nu ne permitem să irosim nicio doză de vaccin. Această informaţie, am înţeles de la domnul Gheorghiţă, nu este susţinută de date. Datele arată că au fost aproape 1.000 şi ceva de persoane care s-au vaccinat, 1.300 de persoane în afară. Deci, nu sunt 70.000, sunt 1.300 şi cred că pentru fiecare există o explicaţie. Repet, pentru noi este foarte important să se vaccineze cât mai multă lume. Acesta este, de fapt, scopul campaniei de vaccinare. Nu să avem discuţii că s-a vaccinat X sau Y. Trebuie să vaccinăm cât mai multă lume, doar aşa putem să eliminăm pandemia”, a declarat Cîţu.
Premierul insistă că deja s-au făcut reprogramările pentru vaccinare: „Deja s-au făcut reprogramările, nu se mai întâmplă nicio reprogramare. Dozele care vin azi sunt deja programate pentru vaccinări. Situaţia prin care trece România cu vaccinurile este pentru toată lumea. În aceste condiţii, totuşi, România reuşeşte să vaccineze mai repede decât multe ţări din UE. Şi va menţine acest ritm. Ţintim să avem, cu două doze vaccinaţi, 10,4 milioane de oameni până la sfârşitul lui septembrie”.
Florin Cîţu a afirmat că, dacă vor veni doze suplimentare, acestea vor merge cu prioritate către persoanele peste 65 de ani.
„Se poate face acest lucru doar dacă vin suplimentar doze Pfizer sau Moderna. Cele de la AstraZeneca sunt pentru persoane sub 55, deci nu pot să intre în această strategie. Dacă vor veni doze suplimentare şi dacă Pfizer suplimentează ceea ce a redus săptămânile trecute în această lună, bineînţeles că ele vor merge cu prioritate către persoanele peste 65 de ani în această perioadă, dar încă nu avem această informaţie şi nu putem să vorbim despre o schimbare de strategie în acest moment”, a arătat Florin Cîțu.