Pandemia de COVID-19 nu a anulat apetitul românilor pentru turism, iar cifrele anunțate joi de Institutul Național de Statistică privitoare la numărul sosirilor în unități de cazare și al înnoptărilor din 2020, la aproximativ 50% față de anul 2019, arată, în medie, rezonabil, având în vedere contextul epidemiologic, consideră specialiștii consultați de Gândul. Pentru 2021, mai ales începând din a doua parte a anului, odată cu avansarea vaccinării, aceștia estimează creștere a turismului intern cu cel puțin 20% față de anul trecut.
Turismul românesc a înregistrat scăderi substanțiale în 2020, față de anul anterior, din cauza limitărilor impuse de pandemia de COVID-19, atât la capitolul cazărilor în unități turistice, ale înnoptărilor, dar și în ceea ce privește sosirile turiștilor străini și ale plecărilor din țară ale vizitatorilor români, arată datele Institului Național de Statistică, date publicității miercuri.
Per ansamblu, din datele înregistate la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini în România au fost în anul 2020 de puțin peste 5 milioane, în scădere cu peste 60% faţă de anul precedent. Plecările vizitatorilor români în străinătate au fost în anul 2020 de 9,5 milioane, în scădere cu 58,8% comparativ cu anul 2019.
Numărul sosirilor turiștilor în structurile de cazare din România în anul 2020 a scăzut cu peste jumătate (52,3%) față de anul precedent, ajungând la 6,3 de milioane, față de aproape 13,3 milioane. Limitarea circulației din cauza pandemiei de COVID-19 a dus la scăderea dramatică a ponderii turiștilor străini, arată datele INS.
Scăderea de 52,3% față de 2019 nu indică, aparent, un declin dramatic, dar explicația este că primele două luni din 2020 au fost normale și au mers bine, iar turismul intern a mai fost salvat de sezonul estival (în special perioada iulie – septembrie) și de luna decembrie, când gradul real de ocupare a fost ridicat în anumite regiuni, spune consultantul în turism Traian Bădulescu. În rest, în perioada martie – mai turismul a fost aproape inexistent, iar luna noiembrie a fost o luna cu scăderi mari din cauza impunerii de restricții suplimentare în toată țara.
Deși statisticile pentru 2020 indică o situație de supraviețuire, doar media poate arăta optimist. Aceasta deoarece forme de turism precum turismul rural sau de litoral au fost mai căutate, dar, pe de cealaltă parte, structurile de cazare din orașe și din mediul balnear au suferit scăderi enorme. Turismul montan a fost puțin solicitat în sezonul de vară, însă a recuperat parțial în sezonul de iarnă, a detaliat Traian Bădulescu.
Mircea Drăghici, vicepreședintele Asociației Incoming România, consideră rezonabil bilanțul turismului intern din 2020, având în vedere contextul epidemiologic, și se arată optimist pentru 2021.
„Cifrele sunt rezonabile, arată că românii au petrecut mai mult vacanțele în țară. La capitorul intrări, nu toți cei veniți sunt turiști, aici este inclus și micul trafic de frontieră. Și mai este chestiunea nerezolvată a dublării turiștilor, de exemplu cei care se cazează la trei unități turistice pe un traseu, care sunt calculați de trei ori, dar, teoretic, cifrele arată bine”, spune Mircea Drăghici, vicepreședintele Asociației Incoming România.
Pentru 2021, Mircea Drăghici estimează o creștere a numărului de sosiri în unitățile de cazare, atât ale turiștilor români, care o să își amâne cel mai probabil călătoriile, având în vedere incertitudinile privitoare la impunerea de noi restricții sau situații precum cea din Mexic, dar și ale turiștilor din zona europeană.
„În mod cert o să fie o creștere de 20-25% față de anul trecut, pe turismul intern. Pentru a doua jumătate a anului sunt deja confirmate grupuri de turiști străni – din Spania, Franța și Marea Britanie, care sunt acum în expectativă, așteaptă avansarea procesului de vaccinare”, spune Drăghici. Românii care vor alege să petreacă vacanțele în străinătate vor merge cel mai probabil în țările apropiate din zonă, având în vedere demersurile actuale pentru înlesnirea călătoriilor.
Majoritatea sosirilor în structurile de cazare (aproape 93%) în 2020 au fost ale turiștilor români, respectiv aproximativ 5,8 milioane, în timp ce ponderea turiștilor străini a fost de doar aproximativ 7%, adică aproximativ 453.000 de sosiri. Cifra este de aproape șase ori mai mică decât în anul anterior, când sosirile turiștilor străini erau de peste 2,6 de milioane, cu o pondere de aproximativ 20% din total.
Cea mai mare pondere avut-o cei din Europa (78,4% din total turişti străini) respectiv 355.300, iar dintre aceştia 74,2%, respectiv 263.600, au fost din ţările Uniunii Europene. În 2020, au fost înregistrate și sosiri de pe alte continent, cu mult reduse față de anul anterior: 45.600 din Asia (față de 360.600 în 2019), 25.300 din America de Nord (față de 186.300 în 2019), 3.200 din America de Sud (față de 21.600 în 2019) și 4.700 din Africa (față de 20.000 în 2019).
În funcție de țară, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini au provenit din Germania (57.400), Italia (40.100), Franţa (30.100), Israel (29.200) şi Regatul Unit (26.900).
Distribuiți pe Capitală și judeţe, în anul 2020, cele mai multe sosiri ale turiştilor în structurile de cazare au fost în Constanța (1,004 milioane), Braşov (715.4000) și Bucureşti (559.800), urmate de Prahova, Bihor, Sibiu, Cluj, Suceava, Mureș şi Vâlcea, cu cifre între 240.000 și 310.000.
Și înnoptările înregistrate în structurile de primire turistic s-au redus cu peste jumătate (51,6%) în 2020, față de anul precedent, ajungând la aproximativ 14,4 milioane, față de aproape 29,9 milioane, în 2019.
Potrivit datelor INS, din numărul total de înnoptări, în anul 2020 înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,1% – aproape 13,5 milioane, în timp ce înnoptările turiştilor străini – 995.800 – au reprezentat 6,9%. Cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia 73,0% au fost din ţările Uniunii Europene.
Înnoptările turiştilor au înregistrat cele mai mari valori în Constanța (aproape 3,5 milioane), Braşov (1,4 milioane) și Bucureşti (970.600). În clasament urmează Bihor (728.100), Vâlcea (722.6000), Prahova (662.700), Suceava (515,5 mii), Mureș (491.000), Cluj (450.000), Sibiu (443.200), Caraș Severin (436.800) şi Timiș (361.000).
Durata medie a şederii în anul 2020 a fost 2,3 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.
În ceea ce privește indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2020, acesta a fost de 22,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 11,3% faţă de anul 2019.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în anul 2020 s-au înregistrat la spații de cazare pe nave (29,3%), bungalouri (28,9%), hoteluri (26,7%), campinguri (24,3%), căsuțe turistice (22,1%), vile turistice (21,4%), popasuri turistice (19,4%) şi pensiuni agroturistice (16,7%).
INS subliniază că numărul de sosiri, respectiv înnoptări nu include persoanele aflate în carantină, cazate în structurile turistice. Statistica INS a luat în calcul lista oficială a structurilor de cazare autorizate, care, la date de 2 iulie 2020, cuprindea 14.898 structuri. Din total, au fost eliminate apartamentele și camerele de închiriat, aproximativ circa 4.200, care fac obiectul unei alte cercetari statistice, și aprape 500 de unități care erau închise în momentul desfășurării cercetării din cauza COVID-19. Alte peste 2.300 de unități erau în reparaţii capitale şi peste 1.000 nu au completat chestionarul din alte cauze.