Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat, la Digi 24, că multe cadre didactice sunt puţin dezamăgite de prezenţa mult mai slabă decât cea înregistrată în învăţământul primar şi în grădiniţe.
„Avem acea situaţie a elevilor de clasa a XII-a. Am discutat cu multe cadre didactice, sunt puţin dezamăgite de prezenţa mult mai slabă decât cea înregistrată în învăţământul primar şi în grădiniţe”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.
Întrebat care ar fi explicaţia pentru această situaţie, Sorin Cîmpeanu a răspuns că presupunerea sa este aceea că elevii mai mari au deprins învăţarea în sistem online.
„Sunt deja în perioadă de pregătire pentru examenul de Bacalaureat, şi-au format deja, cei de clasa a XII-a, au o altă atitudine faţă de societate, faţă de tehnologie, probabil că şi-au format deja reflexul de învăţare online mai repede decât cei mici – pentru că la cei mici predarea online, aşa cum am spus-o de fiecare dată, este mult mai dificil de imaginat – şi se pregătesc de examenul de Bacalaureat, presupun”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/indemnizaţiile de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, precum şi indemnizaţiile aferente funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor asimilate acestora, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, vor fi menţinute la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020.
De asemenea, va fi menţinut în anul 2021 cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Guvernul României a publicat, joi seara, proiectul de buget pentru 2021. Veniturile statului vor fi în total de 365 mld. lei în 2021, iar cheltuielile bugetului de stat vor fi de 445 mld. lei.
Astfel, deficitul bugetar va fi în 2021 de 80 mld. lei, în scădere cu peste 20 de mld. de lei, arată proiectul de buget publicat de Ministerul Finanţelor, joi seară.
Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere economică de 4,3 % prevăzută pentru anul 2021, cu un vârf în anul 2023 de 5% şi un ritm mediu anual de 4,9% pe întreg orizontul 2022-2024, mai mare comparativ cu cea estimată a fi înregistrată la nivelul ţărilor UE (4,2% la nivelul zonei euro şi 4,1% pe total UE, estimată pentru anul 2021, conform prognozei de toamnă a UE), informează Mediafax.
”Până la acest moment eu nu am primit vreo înștiințare, nu există vreun comunicat cu privire la excluderea mea din partid, ci există un comunicat că mi s-a retras sprijinul politic care nu este semnat iar mie nu mi-a fost adus la cunoștință niciun act. (…) Nu le dau eu sfaturi juridice, a încetat acest ajutor al meu. Abia dupa ce îmi este ascultată și mie opinia poți să ceri această schimbare și apoi trebuie votată de plen. Sunt destui pași. Ei s-au grăbit”, a spus Diana Șoșoacă despre excluderea sa de AUR.
”Singura cale de împăcare între mine și AUR este ca domnii Lavric, Claudiu Târziu şi Dan Tănasă să fie excluşi din partid”, a declarat Diana Şoşoacă la Romania TV.
Reprezentanții Aeroportului Henri Coandă au anunțat, prin intermediul unui comunicat, că va reduce activitatea de check-in și îmbarcare aproape la jumătate, din cauza traficului scăzut, urmare restricțiilor impuse de pandemie.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti va menţine deschise doar 52 de ghişee check-in şi numai 14 porţi de îmbarcare pentru zboruri internaţionale.
Lumea ”închisă” a închisorilor din România este zguduită de un nou scandal, de data aceasta fiind vorba despre un angajat al penitenciarului Rahova. Bulearcă Adrian Antonio a fost pus sub urmărire penală de Direcția Națională Anticorupție și se află, acum, în arest preventiv pentru 30 de zile.
GÂNDUL.RO prezintă, ÎN EXCLUSIVITATE, informații-bombă din acest dosar în care procurorii DNA au intrat pe fir și, în urma unei anchete de proporții, prin intermediul unor înregistrări ambientale puse la dispoziție chiar de unul dintre… complici, au reușit să pună punct unei ”afaceri” în urma căreia în interiorul penitenciarului Rahova urmau să fie introduse droguri și telefoane mobile. Însă acest caz nu este unul singular, GÂNDUL.RO dezvăluind și alte detalii halucinante despre o adevărată ”lege a junglei” care funcționează, din păcate, în multe penitenciare din România.
Horoscopul zilei de 12 februarie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Astăzi Luna traversează zodia Pești și ne ajută să ne detensionăm după această săptămâna care a fost bogată în momente intense. Este o zi bună să ne odihnim mai mult, să petrecem timp cu noi înșine și să facem o scurtă introspecție a ultimei perioade din viața noastră pentru a vedea cu ce ne-am ales.
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă în special la începutul zilei în vest, nord şi centru, iar noaptea în cea mai mare parte a ţării şi vântul intens din majoritatea regiunilor va amplifica senzaţia de frig.