Povestiri din Infernul de la „Matei Balș”, făcute de un salvator: Am văzut așa ceva numai în filme

Povestiri din Infernul de la „Matei Balș”, făcute de un salvator: Am văzut așa ceva numai în filme
Sursă FOTO: Profimedia Images
Publicat: 14/02/2021, 11:37

Un paramedic voluntar de la Smurd a povestit clipele de coșmar petrecute la Matei Balș, atunci când a avut loc incendiul care a ucis 20 de persoane!  

„Era o stare de oboseală combinată cu ce văzusem acolo. Nu mai văzusem aşa ceva până atunci. Efectiv eram impresionat şi copleşit de nivelul tragediei (…) Era un mesaj foarte scurt, în care se specifica că e cod roşu şi să ajutăm cu ce putem la Balş. M-am echipat în secunda următoare şi cred că în maxim 10 minute, eram acolo.

„Emoţie amestecată cu adrenalină, încerci să faci tot ce poţi ca să ajuți”

Cred că văzusem aşa ceva doar în filme, doar că acum era mai profund, că era totul real. Emoţie amestecată cu adrenalină, încerci să faci tot ce poţi ca să ajuti şi restul depinde de Dumnezeu”, a spus Cosmin Precup, paramedic voluntar la SMURD, duminică, la Antena 3.

Bilanțul morților după incendiul de la „Matei Balș” a ajuns la 20

Un alt pacient care era internat în Pavilionul V al Institutului „Matei Balş” în timpul incendiului din 29 ianuarie a decedat. Bilanțul morților ajunge astfel la 20.

Un bărbat de 91 de ani este a 20-a victimă a tragediei de la Institutul Naţional „Matei Balş”, decesul său fiind confirmat, joi, de Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a fost informat joi despre încă un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.

Parchetul Tribunalului București urmează să emită ordonanța pentru realizarea expertizei Insemex în incendiul de la Matei Balș (SURSE)

Potrivit unor surse Gândul.ro, în următoarele zile se așteaptă emiterea ordonanței prin care să se dispună începerea expertizei pentru incendiul de la spitalul Matei Balș. Până la emiterea sa, Insemex nu poate să se apuce de acestă procedură absolut indispensabilă anchetei.

Pașii necesari începerii expertizei

Ordonanța urmează să fie trimisă de către procurorii de la parchetul Tribunalului București, sub coordonarea cărora se efectuează ancheta de la serviciul omoruri al Poliției Capitalei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa