Alina Bârgăoanu: ”Întrebări incomode despre noul ecosistem informațional” (OPINIE)

În dezbaterile despre reglementarea noului ecosistem digital și limitarea dezinformării revine o dilemă care își caută dezlegare de ceva timp: cum poate fi moderat conținutul de pe platformele sociale fără a leza dreptul la liberă exprimare? Măsurile gândite sau implementate până acum par mai degrabă o construcție neterminată, sub care nimeni nu se poate „adăposti” – nici cetățenii, nici statelele și nici măcar platformele digitale. În cele ce urmează, vom exemplifica această dilemă pornind de la cazul Facebook, dar analiza nu are rolul  de a singulariza o anumită platformă, ci de a reliefa câteva aspecte cu aplicabilitate mai generală.

 Poate fi reglementat noul ecosistem digital?

În 2018, Mark Zuckerberg apărea în fața Senatului american pentru o serie de audieri considerate istorice. În momentul respectiv, discuția s-a concentrat pe controversa momentului – dezvăluirile despre exploarea, de către compania Cambridge Analytica, a platformei Facebook și a datelor utilizatorilor în scopuri de profilare psihologică și de micro-targetare electorală. Implicațiile mai de ansamblu ale acestui scandal au fost imediat sesizate; fie că a fost vorba despre subiectul delicat al invadării spaţiului public şi privat de către tehnologie, de puterea giganților tehnologici de a modela conversația publică, de asimetria dintre acești giganți și cetățeni, sau chiar dintre giganți și instituțiile de reglementare. Interpelarea liderului Facebook s-a învârtit în jurul ideii că trebuie făcut ceva, dar nu prea știm ce; că Facebook nu trebuie lăsat să se autoreglementeze, dar nici nu suntem pregătiți să intervenim cu măsuri concrete. În 2021, la fel ca în 2018, instituțiile de reglementare par a manifesta un tip de neputință atunci când vine vorba despre formularea unui model de reglementare a platformelor digitale.

Comisia Europeană a propus spre aprobarea Parlamentului European un amplu pachet legislativ care, dincole de limitările sale, are meritul că propune o viziune integrată de gestionare a ecosistemului digital. În SUA, situația pare mai delicată. Prima problemă ce trebuie depășită privește secțiunea 230 din Communications Decency Act, care precizează că site-urile nu pot fi făcute responsabile pentru conținutul creat și distribuit de utilizatorii lor; mai mult, distribuitorii de servicii de Internet care dovedesc „bună credință” în acțiunile de supraveghere (moderare, înlăturare a conținutului) se bucură de imunitate chiar și în situația în care eforturile nu dau roade. Sub administrația Biden, există deja câteva propuneri de reformare a secțiunii 230, care vizează renunțarea la principiul imunității platformelor în cazul în care conținutul găzduit este plătit, încalcă legislația anti-monopol sau prevederile privind hărțuirea online.

Limitele autoreglementării

În repetate rânduri, Facebook a manifestat o disponibilitate de principiu de a răspunde presiunii politice și sociale de moderare a conținutului, dar a ocolit subiecte precum reglementarea propriu-zisă, reformarea modelului de afaceri bazat pe monetizarea atenției, practicile de colectare a datelor utilizatorilor și exploatarea lor în vederea menținerii atenției, deci a alimentării modelului de business. Compania și-a manifestat disponibilitatea de a face concesii privind transparentizarea publicității electorale, colaborarea cu instituțiile de cercetare sau fact-checking și discutarea regulilor de moderare. Facebook este semnatar al Codului de bune practici al UE și a luat câteva măsuri pentru asigurarea integrității alegerilor europene sau naționale. În contextul recent încheiatelor alegeri prezidențiale din SUA, a recurs la măsuri pentru limitarea dezinformării și a interferențelor externe.

Cu toate acestea, respectivele măsuri nu par a produce schimbări fundamentale, lăsând intact modelul de business bazat pe monetizarea atenției, a timpului petrecut pe platformă. Ultimul exemplu documentat în acest sens se referă la faptul că reprezentanții Facebook erau la curent cu incitările la ură și violență care se multiplicau exploziv pe grupurile de Facebook și au reacționat cu întârziere. Măsurile temporare de închidere a unora  dintre aceste grupuri sau de limitare a influenței acestora nu au oprit cristalizarea unor valuri de violență simbolică, violență care, în acest caz, s-a revărsat și în lumea reală.

Dreptul la liberă exprimare sau dreptul la amplificare algoritmică?

În sfârșit, merită să medităm asupra faptului că dezinformarea, mai ales dezinformarea de ultimă generație, bazată pe exploarea ecosistemului de informare dominat de platforme, algortimi, motoare de căutare, big data, tehnologii cognitive, machine learning și Inteligență artificială, afectează direct tocmai libera exprimare, mecanismele naturale, organice, de formare a opiniei publice. Complexitatea noului spațiu public, complexitatea crizelor care afectează societățile contemporane indică nevoie de edificare a unui nou cadru de reglementare, care să țină cont de evoluția trepidantă a platformelor digitale. Într-un astfel de cadru adus la zi, dreptul la liberă exprimare ar trebui ferit de posibilele intruziuni atât din partea statului – ideea fondatoare a garantării libertății de exprimare, cât și din partea instituțiilor private în calitatea lor de gatekeeper-i ai fluxurilor comunicaționale.

Meditațiile profunde care ar trebui să preceadă un eventual demers de actualizare a cadrului de reglementare ar trebui să vizeze întrebări de genul: libertatea de exprimare se aplică persoanelor, cetățenilor, sau poate fi aplicată și boților, trolilor, programelor de amplificare algoritmică a engagement-ului? Dezinformare este o fraudă cu faptele, cu adevărul sau și o fraudă cu atenția noastră, cu engagement-ul nostru, care poate fi algoritmizat, manufacturat, amplificat prin practicile netransparente de colectare, arhivare și utilizare a datelor personale, a amprentei digitale? Sau prin practicile de cumpărare de like-uri, de share-uri sau follower-i, de închiriere a mulțimilor digitale de adoratori? În condiții de bombardament informațional, de competiție inegală cu algoritmii hrăniți tocmai de comportamentul nostru digital, cum se mai poate manifesta liberul arbitru? Libertatea de exprimare este totuna cu libertatea de amplificare?

Sunt doar câteva interogații, vă las pe dumneavoastră, cei interesați, să vă formulați propriile întrebări și dileme.