Începe construcția lotului 1 al Autostrăzii de Centură a Capitalei. CNAIR anunță că a fost semnat ordinul

Începe construcția lotului 1 al Autostrăzii de Centură a Capitalei. CNAIR anunță că a fost semnat ordinul
FOTO - ilustrativ: Facebook.om / CNAIR
Publicat: 15/02/2021, 22:26
Actualizat: 17/02/2021, 16:45

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, luni, că a fost dat ordinul de începere pentru construcția lotului 1 al Autostrăzii de Centură București. Lotul 1 al A0 are o lungime de 16,93 km.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, alături de reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au înmânat ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 1 al Autostrăzii de Centură București.

Știm foarte bine ce importanță au cele două inele de autostradă pentru noi, românii. Le urăm colegilor noștri din Republica Turcia mult succes. Ne dorim ca lucrările să fie de cea mai bună calitate, ca proiectul să fie livrat la timp și ca pe teren să existe mobilizare generală, astfel încât, până la finalul anului 2022, să dăm în circulație cea mai mare parte a celor două loturi, urmând ca restul să fie livrat în 2023, conform contractului. Am încredere în acest parteneriat și vă ofer sprijinul nostru”, a anunțat Cătălin Drulă, care a fost prezent pe Autostradă alături de ambasadorul Republicii Turcia la București, E.S. doamna Füsun Aramaz, și a antreprenorului turc care a fost desemnat câștigătorul licitației.

În cadrul vizitei, ministrul a inspectat și lucrările aflate deja în desfășurare pe lotul 2 al A0, acolo unde același constructor turc este mobilizat pe teren, de anul trecut.

Cătălin Drulă a transmis că se așteaptă la un avans consistent în 2021, în condițiile în care exproprierile au fost finalizate în decembrie 2020.

Lotul 1 al A0 are o lungime de 16,93 km, iar  antreprenorul care va executa lucrările este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri veTicaret A.Ş.

Valoarea contractului este de 830.679.662,15 de lei, fără TVA și durata contractului este de 30 luni pentru perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni pentru perioada de garanție a acestora.

Lucrările au ca termen de finalizare prima jumătate a anului 2023.

Se face un pod nou peste râul Dâmbovița, pe DN 73. Cel vechi, realizat în anul 1866, e monument istoric / CNAIR a desemnat constructorul

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a fost desemnat constructorul podului peste râul Dâmbovița, de pe Drumul Național 73 (DN 73). Noul pod va avea o lungime de 170 de metri. Cel vechi datează din anul 1886 și a fost declarat monument istoric.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, câștigătorul contractului care vizează proiectarea și execuția lucrărilor podului este SC Maristar Com SRL, cu un preţ de 33.804.451,85 Lei fără TVA.

CNAIR va monitoriza activitatea de proiectare a sectorului Târgu Mureş-Târgu Neamţ din A8: „Există o incapacitate constatată”

Activitatea de proiectare a sectorului Târgu Mureş-Târgu Neamţ din Autostrada A8 va fi monitorizată de CNAIR, după ce la firma de proiectare „s-a constatat o incapacitate constantă”.

În ceea ce priveşte proiectarea sectorului Târgu Mureş – Târgu Neamţ, există o incapacitate constatată, de-a lungul timpului, la firma de proiectare. Din acest motiv am luat decizia să monitorizăm permanent acest prestator de servicii. Astfel, în fiecare zi de luni, la sediul ministerului analizăm stadiul evoluţiei serviciilor de proiectare pe acest proiect”, a declarat Mariana Ioniţă, director general al CNAIR.

Potrivit unui comunicat al companiei, din acest grup de lucru interinstituţional fac parte autorităţile publice centrale care concură la realizarea investiţiei cu scopul de a simplifica şi fluidiza procesul de implementare a proiectului.

CNAIR a reziliat contractul pentru modernizarea DN 71, Bâldana-Târgoviște-Sinaia. Care e motivul

CNAIR a anunțat că joi, 14 ianuarie, a notificat antreprenorul în vederea rezilierii contractului pentru modernizarea DN71.

Joi, 14.01.2021, CNAIR a notificat Antreprenorul Asocierea SC Aqua Parc SRL – SC Mavgo Holding SRL – Hydrostroy AD – VDH AD (Vodstroi 98 AD) – SC BDU Maxi Construct SRL., în vederea rezilierii contractului «Modernizare DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, km. 0+000 – km. 44+130 lărgire la 4 benzi de circulație și km. 51+041 – km. 109+905 drum la 2 benzi : Lot 1 (Sector 1) : Bâldana – Târgoviște km. 0+000 – km. 44+130 lărgire la 4 benzi de circulație»“, au anunțat reprezentanții CNAIR, prin intermediul unui comunicat.

Potrivit sursei citate, contractul va fi reziliat pentru că antreprenorul nu a respectat termenul legal de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de constituire a Garanției de Bună Execuție.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?