Paschal Donohoe, liderul Eurogrupului: Menținem foarte activ implicarea în criza medicală și econonomică din zona euro / Situația rămâne gravă

Paschal Donohoe, liderul Eurogrupului: Menținem foarte activ implicarea în criza medicală și econonomică din zona euro / Situația rămâne gravă
Paschal Donohoe, liderul Eurogrupului: Menținem foarte activ implicarea în criza medicală și econonomică din zona euro / Situația rămâne gravă / Foto: Pixabay.com
Publicat: 16/02/2021, 06:30

Miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit să fie menţinute măsurile de stimulare economică cât va fi necesar, urmând să fie ajustate în funcţie de evoluţia crizei pandemiei, a declarat preşedintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, pledând pentru consolidarea rolului internaţional al monedei euro.

Paschal Donohoe, ministrul irlandez de Finanţe şi preşedintele Eurogrupului, a declarat luni seară, după o reuniune derulată prin videoconferinţă, că abordarea bugetară a zonei euro va fi stabilită „până în vară”, explicând că, pe măsură ce relansarea economică avansează, măsurile de stimulare vor deveni punctuale, transmite Mediafax.

„Eurogrupul menţine foarte activ implicarea în criza medicală şi economică din zona euro. (…) Cu cât depăşim mai rapid această pandemie, cu atât vom aborda mai rapid consecinţele economice”, a declarat Paschal Donohoe, conform Consiliului Uniunii Europene.

„Situația rămâne gravă…”

„Sigur că relansarea graduală va fi susţinută şi consolidată de Fondul comun de relansare. (…) Dar situaţia rămâne gravă. Nivelul locurilor de muncă este sub limita la care am vrea să fie. (…) Este necesar să continuăm să protejăm cetăţenii de această pandemie şi să menţinem politici de susţinere economică atât cât va fi necesar. Există riscul inerent de retragere a susţinerii prea devreme, în opoziţie cu retragerea prea târziu. În contextul incertitudinii şi provocărilor, există în continuare necesitatea coordonării eforturilor monetare şi bugetare”, a subliniat preşedintele Eurogrupului.

„Când vom începe să ieşim din criza medicală, reacţia noastră politică va trebui adaptată gradual. Vom vorbi despre acest lucru constant în următoarele luni”, a explicat Paschal Donohoe.

Preşedintele Eurogrupului a precizat că miniştrii de Finanţe din zona euro vor stabili în aprilie cum să gestioneze tranziţia relansării economice, inclusiv prin stabilirea criteriilor de identificare a companiilor viabile şi de alocare a asistenţei financiare.

Obiectiv: Reducerea dependenței de alte monede

Paschal Donohoe a pledat pentru consolidarea rolului monedei euro pe plan internaţional. „Obiectivul este reducerea dependenţei de alte monede şi consolidarea autonomiei în diverse situaţii. În acelaşi timp, intensificarea rolului internaţional al monedei noastre implică şi potenţiale situaţii de schimb, pe care continuăm să le monitorizăm. Miniştrii de Finanţe au convenit că acţiunile de susţinere a rolului internaţional al euro trebuie să fie ample, să includă progrese în diverse domenii, uniunea economică şi monetară, uniunea bancară, uniunea pieţelor de capital şi implementarea Programului Viitoarea Generaţie UE”, a subliniat Paschal Donohoe.

Uniunea Europeană a alocat mii de miliarde de euro pentru programe de stimulare economică, în contextul crizei asociate pandemiei. Printre măsurile de stimulare se numără susţinerea lichidităţilor corporative, suspendarea plăţilor creditelor şi taxelor, precum şi subvenţii salariale.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”