Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au anunţat că macheta sectorului de autostradă Ploieşti-Buzău a fost finalizată de specialiști.
Reprezentanții CNAIR precizează că deciziile finale referitoare la proiect vor fi luate și în funcție de machetă.
„Prestatorul a realizat modelarea interactivă 3D pentru Autostrada Ploieşti – Buzău. Aceasta are ca scop prezentarea şi vizualizarea soluţiilor proiectate precum şi asigurarea unui nivel ridicat al preciziei privind suprafaţa de teren necesară a fi expropriată, lucrările de artă proiectate, precum şi soluţiile de consolidare necesare. În unele cazuri modelarea 3D poate conduce la clarificarea constructibilităţii soluţiilor propuse, iar aceasta va fi utilizată în cadrul etapei de avizare a documentaţiei aferente Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Ploieşti – Buzău”, au anunţat reprezentanţii CNAIR printr-o postare pe Facebook.
Segmentul de autostradă cuprins între Ploiești și Buzău ar urma să aibă aproximativ 63 de kilometri. Lucrările ar urma să înceapă la mijlocul acestui an și va costa peste 12 milioane de lei. De asemenea, segmentul menționat ar urma să fie finalizat în anul 2024.
Autostrada Ploiești-Buzău face parte din viitoarea autostradă A7, Ploieşti-Paşcani-Siret, care va lega Capitala de Moldova.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, luni, că a fost dat ordinul de începere pentru construcția lotului 1 al Autostrăzii de Centură București. Lotul 1 al A0 are o lungime de 16,93 km.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, alături de reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au înmânat ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 1 al Autostrăzii de Centură București. În cadrul vizitei, ministrul a inspectat și lucrările aflate deja în desfășurare pe lotul 2 al A0, acolo unde același constructor turc este mobilizat pe teren, de anul trecut. (MAI MULTE DETALII AICI)