Italia își continuă războiul cu giganții Big Tech din America. Nu una, ci două amenzi-record a încasat Facebook de la autoritățile din Roma, anunță presa locală după decizia luată de AGCM, adică Autoritatea italiană pentru concurenţă.
Concret, miercuri, AGCM a anunţat o nouă amendă, în valoare de 7 milioane de euro, împotriva Facebook. Motivul? Practică înşelătoare în materie de protecţie a datelor!
Potrivit AGCM, gigantul social media din Silicon Valley nu şi-a informat în mod corect utilizatorii cu privire la modalitatea de colectare a datelor personale în scopuri comerciale.
Iar asta nu e prima amendă, ci a doua pe care o încasează Facebook. AGCM a aplicat deja companiei americane o penalitate de 5 milioane de euro în 2018, pentru practici comerciale neloiale. Tot atunci, șefilor de la Facebook li s-a ordonat să adopte măsuri corective. A doua amendă, cea din 17 februarie, a fost decisă întrucât Facebook a ignorat ordinele de modificare a practicilor sale, aşa cum i s-a solicitat. „Totuşi, nu sunt furnizate informaţii imediate şi clare privitoare la colectarea şi folosirea datelor utilizatorilor în scopuri comerciale”, a indicat AGCM.