Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat joi că România este pe locul 3 în UE în ceee ce privește procentul persoanelor imunizate cu două doze de vaccin.
„23.329.499 de doze de vaccin au fost administrate în țările membre UE, conform celor mai recente estimări făcute de Bloomberg, media zilnică fiind de 683.136”, au transmis joi reprezentanții CNCAV pe pagina de Faceboo „Ro Vaccinare”.
Conform acestora, România ocupă locul 3 în UE în ceea ce privește numărul de doze administrate la 100 de persoane (6,39), dar și în privința procentului de persoane vaccinate cu a doua doză (2,^%).
De asemenea, România este pe locul 6 în UE în ceea ce privește totalul dozelor administrate (peste 1,2 milioane), în privința procentului de persoane vaccinate cu prima doză (3,*%) și în ceea ce privește media zilnică a dozelor administrate (38.942).
„După vaccinarea împotriva COVID-19, cazurile de infectare în rândul personalului medical din România au scăzut cu peste 87,7%, a anunțat Ministerul Sănătăţii.
„Cu toţii avem cel puţin un prieten sau o rudă nehotărâtă când vine vorba de vaccinare. Dacă vrei să le arăţi că vaccinul funcţionează, acum ai un nou exemplu puternic, chiar din rândul medicilor. După vaccinarea împotriva COVID-19, cazurile de infectare în rândul personalului medical din România au scăzut cu peste 87,7%”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.