Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a transmis miercuri un mesaj de conciliere neașteptat către Statele Unite, declarând că interesele comune ale țării sale și ale SUA contrabalansează diferențele dintre cele două țări.
Totodată, acesta a spus că Ankara își dorește îmbunătățirea cooperării cu Washingtonul, în cadrul unei relații de tipul win-win, informează site-ul agenției Agerpres, care citează AFP.
Mesajul este unul neașteptat, date fiind tensiunile din ultimii ani dintre cei doi aliați NATO.
În luna decembrie, Statele Unite au impus sancțiuni la adresa Turciei după ce Ankara a decis să cumpere sisteme antiaeriene rusești S-400. Anterior, din același motiv, Turcia fusese exclusă din programul F-35.
Totodată, relațiile dintre Washington și Ankara s-au deteriorat după ce Turcia s-a declarat nemulțumită de ajutorul oferit de Statele Unite miliției kurde YPG în Siria, organizație considerată teroristă de Ankara.
Reacția prea slabă a Statelor Unite față de moartea în Irak a 13 cetățeni turci reținuți de rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a devenit săptămâna aceasta o nouă sursă de tensiune între Turcia și Statele Unite, Erdogan acuzând Washingtonul că sprijină „teroriștii” kurzi.
Agerpres notează că, Ankara a privit cu neîncredere alegerea lui Joe Biden ca preşedinte al SUA, temându-se inclusiv de o accentuare a criticilor Washingtonului faţă de situaţia drepturilor omului în Turcia.
Într-o înregistrare video difuzată sâmbătă de Administrația Prezidențială de la Ankara pe Twitter, Erdogan își exprimă convingerea că „interesesle noastre comune cu Statele Unite cântăresc mult mai greu decât diferențele de opinie”.
Astfel, Turcia și-ar dori o consolidare a cooperării cu Statele Unite în cadrul unei „perspective pe termen lung pe o bază de tip win-win”, a mai spus Erdogan.
„Turcia va continua să-şi facă datoria într-o manieră demnă de legăturile de alianţă şi parteneriat strategic dintre cele două ţări”, a mai spus Erdogan în acelaşi mesaj, admiţând totodată că aceste relaţii au fost recent „serios puse la încercare”.
Recent, ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu și noul secretar american de Stat, Antony Blinken, au avut o discuție telefonică în cadrul căreia au discutat inclusiv despre disputa privind achiziția de echipamente militare rusești de către Turcia.