În urma negocierilor dintre Comisia Europeană, compania românească Transgaz și operatorul rus Gazprom s-a luat decizia rezilierii contractului dintre cei doi agenți economici. Documentul ar fi expirat de drept abia peste aproape trei ani.
Printr-un comunicat de presă transmis luni, SNTGN Transgaz SA anunță: „contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări, încheiat cu Gazprom Export LLC (GPE) și valabil până la data de 31.12.2023, a încetat prin acordul părților”.
Conform reprezentanților companiei românești, decizia a fost luată în scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 și T3 și al încheierii cu operatorii de transport adiacenți a acordurilor de interconectare aferente punctelor de intrare/ieșire ale acestor conducte.
S-a ajuns la reziliere după negocieri intense purtate între Comisia Europeană, SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC.
Conform reprezentanților Transgaz, decizia este de o importanță deosebită, întrucât pe de o parte creează premisele pentru aplicarea cadrului normativ european pentru rezervarea de capacitate de transport gaze naturale prin conductele de tranzit T2 și T3 și în același timp asigură protejarea optimă a intereselor financiare ale Transgaz care decurgeau din contractul istoric de transport gaze naturale prin conducta de tranzit T3.
În plus, Acordul de încetare a contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 și Negru Vodă/Kardam 2,3.
Se asigură accesul liber al terților la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 și T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric și creează premisele creșterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România.
Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) care răspunde de funcționarea acestuia în condiții de calitate, siguranță, eficiența economică și protecție a mediului înconjurător. Compania este listată la Bursa de Valori București.