Ministerul Afacerilor Externe lansează un concurs public de proiecte de identitate vizuală pe tema drepturilor omului, intitulat „Istoria drepturilor omului este povestea omenirii”.
României va candida pentru un nou mandat de membru în Consiliul Drepturilor Omului, pentru perioada 2023-2025.
Concursul se adresează studenților români, din țară și din străinătate, care studiază artele plastice, arhitectura, comunicarea, relațiile publice și publicitatea, dreptul, științele politice, relațiile internaționale, indiferent de ciclul de studii.
Studenții sunt invitați să propună MAE un proiect de logo și de identitate vizuală dezvoltată, care să prezinte un limbaj comun, expresiv și concludent, pentru tematica drepturilor omului, cu accent pe următorul set de priorități: democrație, drepturile omului și statul de drept; libertatea de exprimare; drepturile femeilor, egalitatea de șanse și lupta împotriva violenței domestice; lupta împotriva discriminării, inclusiv lupta împotriva xenofobiei și a rasismului.
Proiectul declarat câștigător va fi folosit de Ministerul Afacerilor Externe ca identitate vizuală a campaniei de comunicare asociată candidaturii României pentru un nou mandat de membru în Consiliul Drepturilor Omului, pentru perioada 2023-2025.
Primele zece cele mai bune lucrări vor fi incluse într-o expoziție specială, care va fi prezentată la unele dintre misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.
Ministerul Afacerilor Externe va susține deplasarea câștigătorului la vernisajul organizat la sediul ONU din Geneva (sub rezerva condițiilor de călătorie de la momentul respectiv, în contextul evoluției pandemiei).