Căldura de la crematorii ar putea fi utilizată pentru a încălzi locuințele irlandezilor.
Propunerea bizară a fost înaintată de municipalitate, scrie Dublin Live, citat de stirileprotv.ro.
În privința surselor de energie alternative, Amazon a încheiat deja un acord cu primăria Dublinului de sud, prin care căldura generată de serverele dintr-un data center să fie direcționată către rețeaua de încălzire publică.
Același „principiu” s-ar aplica și în cazul crematoriului din oraș, o veritabilă sursă de… căldură.
Expertul în energie Donna Gartland a precizat că în prezent se risipește energia termică provenită din data center, stații de tratare a apei ori depozite frigorifice, iar numai în Dublin 3.500 de megawați se irosesc, când ar putea fi utilizați pentru încălzirea rețelei publice.
Donna Gartland este și consilierul pe probleme de energie al primarului. Aceste activități ar putea furniza 33% din căldura necesară rețelei publice, spune ea.
Acest fel de energie nu este apreciată la adevărata ei valoare, pentru că nu este considerată „regenerabilă”, în adevăratul sens al cuvântului și nu este prevăzută în regulamentele privind construcțiile, consideră expertul.
Irlanda ar trebui să atingă cifra de 12% energie din surse regenerabile, dar ținta a fost atinsă deocamdată doar în procent de 50%.
Pe măsură ce numărul cazurilor de coronavirus crește în America Latină, autoritățile uneia din cele mai sărace țări, Bolivia, au venit cu o soluție radicală pentru familiile care nu-și permit cheltuielile de înmormântare: crematoriile mobile pentru cei răpuși de Covid-19.
În aprilie 2020, Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București (ACCUB) a solicitat oferte pentru achiziționarea a 1500 de urne de cenușă, în contextul pandemiei COVID-19.