Pandemia a provocat mai multe traume în masă decât Al Doilea Război Mondial, insistă Tedros Adhanom Ghebreyesus. Șeful OMS compară Covid-19 cu Al Doilea Război Mondial făcând analiza ultimului an prin care a trecut omenirea, iar concluzia sa este că pagubele provocate de Covid-19 sunt cu mult peste cele drama celei de-a doua conflagrații din istorie.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunță că impactul pandemiei Covid-19 „va dura încă mulţi ani de acum încolo”.
„După cel de-Al Doilea Război Mondial, lumea a suferit traume în masă, deoarece Al Doilea Război Mondial a afectat multe, multe vieţi. Şi acum, cu această pandemie Covid, cu o magnitudine mai mare, au fost afectate mai multe vieţi. Aproape întreaga lume este afectată, de fapt, fiecare individ de pe suprafaţa Pământului a fost afectat. Şi asta înseamnă traume în masă, chiar mai mari decât ceea ce a trăit lumea după cel de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat directorul general al OMS.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a menţionat și efectul asupra sănătăţii mintale: „Şi atunci când există traume în masă, acestea afectează comunităţile pentru mulţi ani de acum înainte”. Comentariile sale au venit ca răspuns la o întrebare privind modul în care ţările ar trebui să ţină cont de impactul pandemiei asupra economiei şi sănătăţii mintale.
Alți oficiali ai OMS insistă pe acest subiect. De exemplu, Maria Van Kerkhove, şeful unităţii OMS pentru boli emergente, spune că lumea se află încă în „faza acută” a pandemiei, când virusul pătrunde în comunităţi, ucigând zeci de mii de persoane în fiecare săptămână. Ea a adăugat, totuşi, că numărul cazurilor de persoane cu probleme de sănătate mintală va creşte, fiind o problemă majoră pe termen lung.