Aproximativ 150 de persoane au participat la o înmormântare care s-a desfăşurat în oraşul Focşani. Pentru că nu erau respectate regulile impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19, polițiștii au dat amenzi în valoare de peste 11.000 de lei.
Înmormântarea a avut loc marţi în oraşul Focşani. Au participat aproximativ 150 de persoane şi nu au fost respectate normele legale în ceea ce priveşte combaterea epidemiei de Covid 19.
Chiar dacă nu au fost şi alte incidente, poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de peste 11.000 de lei.
„Cu privire la înmormântarea ce a avut loc ieri pe raza municipiului Focşani, la care au participat aproximativ 150 de persoane, forţele de ordine au intervenit pentru prevenirea oricăror evenimente negative. Până la acest moment, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 11.500 lei. Nu au fost înregistrate incidente iar poliţiştii şi jandarmii continuă verificările pentru identificarea tuturor persoanelor care nu au respectat prevederile Legii 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19 şi luarea măsurilor care se impun”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei.
Polițiștii și jandarmii au aplicat în cursul zilei de luni peste 5.000 de amenzi pentru încălcarea restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în valoare totală de aproape un milion de lei.
Mai exact, au fost aplicate 5.205 de amenzi, în valoare totală de 957.170 de lei, potrivit datelor făcute publice marți de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
„În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.519 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 859 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 8 martie, 5.205 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 957.170 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate”, se arată în comunicatul GCS.