Polenul din aer poate duce la creșterea numărului de cazuri de infectare cu COVID-19. Oamenii de știință explică fenomenul

Polenul din aer poate duce la creșterea numărului de cazuri de infectare cu COVID-19. Oamenii de știință explică fenomenul
FOTO - ilustrativ
Publicat: 14/03/2021, 12:55
Actualizat: 14/03/2021, 13:13

Concentrațiile ridicate de polen din aer duc de cele mai multe ori la o creștere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19, potrivit mai multor oameni de știință care au studiat fenomenul. Conform rezultatelor obținute, aceste concentrații ridicate împiedică răspunsul imun al corpului uman.

Astfel, o creștere a abundenței polenului în aer cu 100 de particule pe mp au condus la o rată de infectare cu 4% mai mare, dar – în condițiile unei carantine – această creștere este înjumătățită.

Specialiștii îi sfătuiesc, în special, pe cei din categoriile de risc să poarte măști cu performanță ridicată de filtrare, mai ales primăvara, atunci când concentrațiile de polen sunt foarte ridicate.

Aceștia susțin că toate persoanele, inclusiv cele care nu sunt alergice, sunt afectate de concentrația de polen ridicată din aer.

Cum ne putem apăra în fața concentrațiilor mari de polen

Pe lângă o mască foarte performantă, care trebuie purtată în afara locuinței, primăvara ar trebui să nu deschidem geamurile. De asemenea, când venim de afară, ar trebui să ne spălăm părul și să ne schimbăm hainele.

Trebuie avut grijă și la animalele de companie, pentru că – odată scoase afară – acestea pot aduce în casă, prin intermediul blănii, o cantitate mare de polen, informează Antena 3.

Managerul de la „Matei Balș”, anunț cutremurător despre COVID: Boala s-a schimbat, avem persoane de 30 de ani care necesită Terapie Intensivă

Managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, Cătălin Apostolescu, precizează că situația de la ATI este extem de gravă, în această secție nemaifiind locuri pentru pacienții cu COVID.  Acesta mai spune că boala a căpătat modificări!

Situația este critică în momentul de față. Toate paturile de Terapie Intensivă sunt pline. Deja s-au improvizat paturi și pe o altă secție. Avem deficit de personal de ATI. Lucrul cel mai grav este că în acest val al treilea boala s-a schimbat. Formele severe apar mult mai repede. Degradarea pacienților este rapidă. Și boala apare la vârste din ce în ce mai tinere. Deja avem persoane de 30-40 de ani a căror stare necesită îngrijiri de Terapie Intensivă urgente. Uneori de pe o zi pe altă se produce agravarea. Se internează cu un necesar de 4-6 litri astăzi, mâine s-ar putea să aibă nevoie de Terapie Intensivă. (…) Suntem la capacitate maximă, nu mai putem primi niciun pacient!”, a declarat, printre altele, Cătălin Apostolescu la Antena 3.

O posibilă nouă mutaţie a virusului a fost descoperită în Brazilia

O posibilă nouă variantă a noului coronavirus, SARS-CoV-2, a fost detectată în mai multe regiuni din Brazilia, a declarat vineri, prin intermediul unui comunicat, Laboratorul Național de Calcul Științific (LNCC) al Ministerului Științei și Tehnologiei.

Oamenii de știință brazilieni au descoperit noua variantă pe măsură ce sistemul de sănătate al țării se apropie de prăbușire din cauza creșterii cazurilor generate de tulpina P.1 care a apărut în nordul statului Amazonas al Braziliei în noiembrie 2020.

Un studiu realizat în 39 de municipalități din cinci state braziliene „a condus la identificarea unei posibile noi variante a SARS-CoV-2 provenind din varianta B.1.1.33 care circulase în Brazilia”, se arată în respectivul comunicat.

Această ultimă variantă conține o mutație care ar putea „complica planificarea noilor strategii de control al COVID-19”, au mai avertizat reprezentanții laboratorului.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”