Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara, anunță că România va scăpa de pandemia de COVID-19 doar dacă 70% dintre cetățenii țării vor accepta să se vaccineze.
Dr. Virgil Musta salută faptul că foarte mulți români vor să se imunizeze, în opinia lui vaccinarea în masă fiind unica soluție de a reveni la viața de dinainte de pandemie. Totodată, medicul apreciază că presiunea pe sistemul de sănătate ar urma să scadă după ce 50% din populație va primi vaccinul.
“E foarte bine că e cererea mare, pentru că este soluţia salvatoare. De anul trecut, eu am spus că soluţia nu este spitalul. Am văzut că în Italia, Franţa, ţări cu servicii de sănătate mai puternice şi mai bine dotate decât al nostru, nu au făcut faţă numărului mare de cazuri. Nici englezii nu au făcut faţă, era o perioadă când nu se mai făceau internări. De aceea, singura variantă este să găsim soluţiile pentru a preveni.
Vorbim aici de distanţare socială, purtarea măştii corect şi igiene tegumentelor. Acestea sunt foarte importante, se cunosc aceste măsuri, trebuie doar respectate. Pe de altă parte, o măsură nouă este vaccinarea. Dacă reuşim să vaccinăm 70 la sută din populaţie, suntem salvaţi. De la 50 la sută în sus o să înceapă să se vadă, o să scadă presiunea pe sistemul de sănătate. Soluţia este vaccinare cât mai rapidă la un număr cât mai mare de oameni”, a declarat Virgil Musta, potrivit dcnews.ro.
În continuare, Virgil Musta a dezvăluit care este, în prezent, procedura în cazul pacienților care trebuie internați pe secția ATI, în contextul în care tot mai multe persoane se prezintă la spital infectate cu forme severe de COVID-19.
“La noi, la spital, procedura e în felul următor. În cazul pacienţilor care se internează la noi pe secţie şi au nevoie de ATI, chemăm medicul de Terapie Intensivă. Am creat nişte zone tampon de preanestezie, ca să putem introduce pacienţii pe highflow-terapie, un fel de procedură care se foloseşte în terapie intensivă. Când nu e loc la ATI, se foloseşte pe salon, cu supravegherea medicului de terapie intensivă. Cum se eliberează un loc, este preluat pacientul respectiv.
Dacă situaţia e mai alarmantă, este un centru de comandă şi coordonare la Bucureşti, anunţăm cazul şi încearcă să găsească un loc în ţară pentru acel pacient. Am avut două cazuri, pacienţi transferaţi la Arad, şi unul la Oradea. Din câte am înţeles, în ultimul timp, nu prea mai sunt locuri în spitale”, a mai declarat Virgil Musta.