Situație fără precedent într-un bloc din Pitești. Zeci de oameni sunt terorizați de o femeie care locuiește într-o garsonieră, unde crește nu mai puțîn de 35 de pisici, în condiții greu de imaginat. Locatarii trăiesc un coșmar zilnic și spun că vara nu se poate respira. Deși asociația de locatari a ajuns în instanță și chiar a câștigat, femeia nu vrea să renunțe sub nicio formă la pisicile pe care le crește într-un spațiu de 25 de metri pătrați.
Femeia a început să crească pisici în urmă cu 5 ani. La început femeia respectivă avea câteva pisici de rasă. Pe parcursul timpului, deranjați de miros, vecinii au aflat că pisicuțele erau crescute pentru vânzare, prețul unui exemplar variind între 250 de euro și 1200 de lei. Numărul felinelor a crescut odată cu succesul afacerii, la fel ca și mirosul deranjant. Vecinii au încercat să o avertizeze pe femeie că este greu de suportat mirosul produs de pisici, potrivit Pro Tv.
Practic vorbeam cu pereții. Nu aveam cu cine să ne lămurim, sau cui să cerem socoteală. Pentru că nu se mai putea stă în bloc am cerut ajutorul D.S.V.,și al poliției, a spus Cristian Dima, președintele asociației de locatari.
Dosarul a fost trimis în instanță în 2017. Poliția și D.S.V. au întocmit expertiză judiciară, iar după ce au ieșit afară, unuia dintre inspectorii D.S.V i s-a făcut rău.
După trei ani de judecată, în luna noiembrie a anului trecut, instanța s-a pronunțat. Laura Enăchescu, proprietara felinelor, era obligată să predea 32 din cele 34 de animale găsite în apartament și să plătească și cheltuielile de judecată.
Numai că femeia nu a respectat decizia judecătorească, iar numărul pisicilor a crescut. Aceștia se gândesc cu groază că sezonul cald se apropie, iar coșmarul se reîntoarce. Mai mult, asociația de locatari s-a apucat de strâns bani pentru găsirea unui executor judecătoresc, pentru a pune în practică sentința judecătorească.
Pentru Laura Enăchescu, problemele vecinilor nu există. Această le spune că piscile le folosește la terapia care-i ține sub control o boală cardiacă.