Semnal de alarmă: Marile șantiere din Capitală se vor degrada, dacă nu vor fi continuate, iar nimeni nu le va mai prelua! Va fi un dezastru, atât economic, cât și administrativ! EXCLUSIV

Semnal de alarmă: Marile șantiere din Capitală se vor degrada, dacă nu vor fi continuate, iar nimeni nu le va mai prelua! Va fi un dezastru, atât economic, cât și administrativ! EXCLUSIV
Nicușor Dan nu vrea să mai dea bani pentru Pasajul de la Doamna Ghica - lucrare care se va degrada!
Publicat: 17/03/2021, 12:30

Fostul consilier pe infrastructură de la Primăria Capitalei, Marius Coaje, cel care a supervizat marile lucrări din Capitală în mandatul Gabrielei Firea, trage un semnal de alarmă și spune că șantierele actuale, care nu sunt continuate, cum este cel de la Doamna Ghica, se vor degrada, fiind lucrări „cu fierul la vedere”. Totodată, din punct de vedere administrativ va fi greu ca un alt constructor să preia lucrări abandonate, iar primăria va pierde foarte mulți bani, atât cei investiți, dar și cu costuri suplimentare, a explicat Marius Coaje pentru GÂNDUL.RO.

„Mi se pare incredibilă situația de la Domna Ghica, prin care se încearcă să se dea lucrarea la sectorul 2, unde, se pare, nici edilul de acolo nu prea o vrea. Și la Prelungirea Ghencea este aceeași situație, unde primarul de la sectorul 6 nu poate face această lucrare.

„Trebuie întodeauna balizaj făcut, trebuie ca cineva să aibă grijă de această lucrare”

Nu este treaba mea, nu vreau să critic ce decide un edil, dar, semnalul de alarmă este următorul: dacă nu se va continua, de exemplu, Pasajul de la Doamna Ghica, sau orice lucrare deja începută, trebuie ținut cont de conservarea lucrărilor, cine le va face?! Vorbim și de lucrări executate, dar și de șantiere deschise, gropi… Trebuie întodeauna balizaj făcut, trebuie ca cineva să aibă grijă de această lucrare”, a declarat Marius Coaje pentru GÂNDUL.RO.

Fostul consilier al edilului spune că aceste lucrări, dacă nu vor fi continuate, se vor degrada! Iată cum:

„În primul rând, este fierul care stă la vedere, ai o structură care nu este închisă”

„Cu siguranță, lucrările se vor degrada. În primul rând, este fierul care stă la vedere, ai o structură care nu este închisă, iar betonul va suferi fenomentul de îngheț dezgheț, pentru că el trebuie să fie acoperit, nu să rămână la stadiul de beton, pentru că în final se pune un strat de asflat, o membrană cu hidroizolație.

Lucrurile sunt complicate, sunt acolo și niște gropi pentru rețelele de apă și canal, care trebuie luminate noaptea, să nu se întâmple accidente. Au rămas materiale pe șantier, se pot degrada, se pot deplasa de acolo, de la intemperii”, spune Marius Coaje.

Specialistul în construcții explică și repercusinile din punct de vedere economic și administrativ al stagnării acestor lucrări.

Adminitrația ignoră principiul celor trei „E” ( economicitate, eficiență, eficacitate)

„Mai târziu, dacă vrei să scoți la licitație lucrarea trebuie făcută o expertiză tehnică și mai mult decât atât una economică, care să stabilească ce s-a făcut și ce bani s-au cheltuit, să se stabilească astfel un rest de execuție, pe care, ulterior, să-l transformi într-un caiet de sarcini, și să vină un nou constructor.

Pe de altă parte, se pierd niște bani foarte mulți, iar mai departe vor fi și costuri suplimentare. Practic, adminitrația ignoră principiul celor trei „E” ( economicitate, eficiență, eficacitate -n.r.)”, explică Marius Coaje.

Acesta mai spune că trebuie găsită o soluție și la Străpungerea Ciurel – A1, acolo unde Nicușor Dan nu vrea să mai continue proiectul. Potrivit lui Coaje, construcția din prezent este realizată doar pe jumătate!

„Trebuie găsită o soluție și la Pasajul Ciurel”

„Trebuie găsită o soluție și la Pasajul Ciurel. Este vorba de un proiect asumat de pe vremea primarului Oprescu, iar aici trebuie făcută o analiză foarte atentă.

La Prelungirea Ghencea, unde tot așa, am înțeles că se caută finanțări din alte păriți, până să vorbim de linia de tramvai, drumul ar trebui să fie lărgit la patru benzi. Și la acest proiect va fi foarte complicat, niciun constructor nu vine peste noapte să-și asume un proiect făcut de altul”, a mai precizat Marius Coaje pentru GÂNDUL.RO.

Pasajul de la Doamna Ghica a fost realizat de fosta administrație în proporție de 40% iar termenul de finalizare a proiectului era luna mai 2021 – dată care, evident, nu mai este nici pe departe valabilă! Proiectul, pe care s-a pus cruce în prezent, este unul extrem de important în zonă, pentru fluidizarea traficului.

Pentru acest proiect, Nicușor Dan a declarat că nu a prevăzut bani în bugetul din acest an!

Foto: Mihai Pop / Gândul

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?