Dorian Popa și-a povestit drama. Tatăl său, direct implicat. “Nu pot să-l iert! Nu am mers la el la înmormântare”

Publicat: 19/03/2021, 09:41

Dorian Popa (32 de ani) este vlogger, compozitor, dansator și cântăreț român. În prezent este celebru și împlinit din toate punctele de vedere, însă nu poate uita că, în copilărie, a trecut prin multe drame. Vinovat pentru toate îl consideră pe tatăl său, la a cărui înmormântare, de altfel, nici nu s-a prezentat. Nu regretă deloc decizia luată.

În 2006, părinții lui Dorian Popa au divorțat. La momentul respectiv, el avea doar 16 ani. De vină pentru ruptură a fost tatăl lui, care s-a distanțat brusc de familia sa.

“Când s-au despărțit ai mei, eu aveam vreo 14-15 ani, iar fratele meu, Ciprian,16-17 ani. Lucrurile nu au mai mers din partea tatălui meu. Au împărțit atunci la partaj jumătate -jumătate. Tata așa a vrut să facă și cu copiii. Voia neapărat ca eu să merg la el. Eu am refuzat, așa am simțit atunci că trebuie să stau cu mama”, a declarat Dorian Popa, în cadrul prodcastului “Acasă la Cătălin Măruță”.

Dorian Popa a lipsit de la înmormântare. “Nu-mi pare rău, poate mulți o să mă judece!”

La scurt timp după ce a apărut în “Pariu cu viața”, telenovelă difuzată de Pro TV, Dorian Popa a primit un mesaj de felicitare de la părintele lui, după mai mulți ani în care nu și-au vorbit. Gestul nu l-a impresionat pe actualul vlogger, care, de altfel, nici la înmormântarea tatălui său nu a fost prezent.

Mi-a dat un mesaj după mulți ani, dar când știu cât rău i-a făcut mamei mele, câte tone de lacrimi a vărsat mama din cauza lui. Mi-a dat un mesaj când am ajuns celebru și mi-a zis doar atât: felicitări! Dacă mesajul începea cu îmi pare rau’ era altceva! Nu am putut să-i răspund la acel mesaj. Era cu un an înainte să moară. Nu am mers la el la înmormântare. Nu-mi pare rău, poate mulți o să mă judece. Pur și simplu nu pot să-l iert”, a mai povestit Dorian Popa.

“Mi-a oferit o mașină, după care mi-a zis că, dacă nu vin la el, o dă furată ca să-mi facă probleme”

În final, Dorian Popa a dezvăluit și cum a încercat tatăl lui să-l șantajeze. “Mi-a oferit o mașină, după care mi-a zis că, dacă nu vin la el, o dă furată ca să-mi facă probleme. Atunci am zis: ăsta e sfârșitul. Eu am preferat-o pe mama. Pe noi ne susținea financiar bunicul meu, tatăl lui tata, care era potent financiar. Și pe el l-a renegat tata, că nu era tatăl lui biologic”, a mai spus artistul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată