Sportivii români au cucerit podiumul competiției de schi alpin Poiana Brașov SES CUP. Ninsorile abundente au creat dificultăți neașteptate

Sportivii români au cucerit podiumul competiției de schi alpin Poiana Brașov SES CUP. Ninsorile abundente au creat dificultăți neașteptate
Publicat: 20/03/2021, 16:50
Actualizat: 20/03/2021, 16:56

Sportivii români au obținut opt medalii la competiția de schi alpin Poiana Brașov SES CUP 2021, care a aliniat la start în perioada 15-19 martie aproape 60 de sportivi din Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Ungaria,  România, Liban și Lituania. Competiția din acest an a adus provocări neașteptate organizatorilor, care au fost nevoiți să amâne cu două zile competiția din cauza ninsorilor abundente din Poiana Brașov. Pârtia Subteleferic a fost amenajată continuu, timp de aproape 36 de ore, astfel încât pe 18 martie să se poată desfășura competiția.

În pofida provocărilor meteorologice, sportivii români au reușit să obțină rezultate excelente. Astfel, Ștefănescu Alexandru Ștefan a câștigat ambele curse, respectiv Slalom Uriaș și Slalom, în timp ce Diana Andreea Rențea s-a clasat pe primul loc la Slalom Uriaș, iar Maria Ioana
Cosntantin la proba de Slalom.

În Masivul Postăvaru s-au așternut aproape 2 metri de zăpadă după ninsorile din Poiana Brașov

„Ne-am dorit zapada și ninge în Poiana Brașov de vreo trei zile și jumătate. Probabil că oamenii nu-și imaginează cât de problematic este să amenajezi o pârtie în timp ce ninge. Într-adevăr, poți schia, dar nu poți participa la o competiție. Pârtia din Poiana Brașov, Subteleferic, a fost amenajată, timp de aproape 36 de ore, in continuu , astfel încât pe 18 martie să avem competiție. Asta înseamnă că undeva la o oră și jumătate – două, mașina de bătut zăpada să iasă la amenajare : să îndepărteze zăpada proaspăt ninsă. Altă oră și jumătate – două, mașina de zăpadă să fie înapoi pe pârtie. În final ne-am prezentat foarte bine și atât competitorii cât și antrenorii au apreciat eforturile noastre.”, a declarat Dan Ghiță, președintele Comitetului de Organizare al FIS SES CUP.

El a adăugat că organizatorii știau de avertizarea meteo despre aceste ninsori abundente, însă nu s-au așteptat la așa ceva. Ce s-a întâmplat în Masivul Postăvaru, în partea superioară, unde s-au așternut aproape 2 m de zăpadă proaspătă, nu s-a mai întâmplat de mulți ani în Poiana
Brașov, a spun Dan Ghiță. El a precizat că Poiana Brasov SES Cup a fost atribuită Asociației de Turism Poiana Brașov de către Federația Internațională de Schi (FIS) cu sprijinul Federației Române de Schi Biatlon, datorită capacităților sale organizatorice, precum și infrastructurii competiționale de un înalt nivel pusă la dispoziție în ultimele sezoane.

Sportivul Ștefănescu Alexandru Ștefan a câștigat podiumul FIS SES Cup 2021 la mai multe probe

La proba Slalom Uriaș bărbați, primul loc a fost ocupat de România prin Ștefănescu Alexandru Ștefan, 21 de ani, cu un timp total de 1:40.39, în timp ce la o diferență de 0.85, pe al doilea loc s-a clasat Ungaria, reprezentată prin PaL Krisztian. Locul al treilea a revenit Lituaniei, prin Zaveckas Rokas, cu un timp de 1:42.14.

Anul acesta, tânărul sportiv român Ștefănescu Alexandru Ștefan  a participat, în februarie, la Campionatele Mondiale de schi alpin FIS 2021, care au avut loc în perioada 8-21 februarie la Cortina d’Ampezzo, Italia, reușind să termine competiția cu un timp remarcabil.

La proba de Slalom Uriaș femei, primele trei locuri au fost ocupate de România

Pe primul loc s-a clasat Diana Andreea Rențea, cu un timp total de 1:43.57, urmată de Maria Ioana Constantin, la o diferență de 0.49 secunde cu 1:44.06, iar podiumul a fost continuat de
Leona Isabelle Trifu care a înregistrat un timp de 1:44.71.

Diana Andreea Rențea, 18 ani, a început să schieze în copilărie, iar la primele competiții oficiale de schi alpin a participat la 10 ani, în 2012.Componentă a Asociației Sport Club (ASC) Corona 2010 Brașov, s-a pregătit sub îndrumarea antrenorilor Andrei Burchiu și Andrei Szilagyi. În 2015, a obținut prima să performanță notabilă, locul 1 la slalom uriaș, la Campionatul Național de copii. În 2017, la PIBA Cup, competiție rezervată cadetilor, desfășurată la Borovets (Bulgaria), s-a clasat pe locul 3, la slalom și slalom uriaș. În 2019, a fost selecționată în Echipa Olimpică a României care a participat la FOTE Sarajevo și Sarajevo de Est.

La proba de Slalom, bărbați, pe primul loc s-a clasat România, prin Ștefănescu Alexandru Ștefan cu un timp de 1:32.48. La o diferență de 0.33 secunde, al doilea loc a revenit tot României, prin Danciu Raul cu 1:32.81. De asemenea, al treilea loc a revenit Lituaniei, reprezentată de Zaveckas Rokas, cu 1:33.86.

La proba de Slalom femei pe primul loc s-a clasat România prin Maria Ioana Constantin, cu
un timp total de 1:34.34. La o diferență de 0.51 secunde, al doilea loc a fost ocupat tot de România, prin Iulia Petruța Benga, cu 1:34.85, pentru ca pe al treilea loc să se situeze Lituania prin Anna Jazmin Kiss, cu 1:36.64

Maria Ioana Constantin (20 de ani)  copilărit pe pârtiile de schi din Predeal, iar la vârstă de 11 ani a participat la primele competiții oficiale naționale. Elevă a antrenorului Andrei Szilagyi, în 2015 a concurat în concursul internațional al sportivilor cu vârste de până la 14 de la Ordino (Andorra), unde s-a clasat pe locul 6. În 2017, la Copa Bursă din Turcia, competiție rezervată sportivilor sub 16 ani, s-a clasat pe loc 1 la slalom și pe locul 2 la slalom uriaș. În 2019, a fost selecționată în Echipa Olimpică a României care a participat la FOTE Sarajevo și Sarajevo de Est. În 2021 a reprezentat România la Campionatele Mondiale de schi alpin FIS 2021, care au avut loc în perioada 8-21 februarie la Cortina d’Ampezzo, Italia.

Investiții masive în domeniul schiabil din Poiana Brașov

Organizarea acestor concursuri internaţionale, acreditate de FIS, reprezintă o confirmare a faptului că Poiana Braşov poate găzdui competiţii de anvergură în viitor, care se datorează în primul rând investiţiilor semnificative făcute în modernizarea domeniului schiabil. În  2011 2012 staţiunea a beneficiat de un program guvernamental de dezvoltare a infrastructurii de schi pe direcţiile de extindere a domeniului de circa 80 de hectare, cu o lungime cumulată a pârtiilor de 24 de kilometri acoperiţi integral de zăpadă artificială. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 33 de milioane de euro. De altfel, preocuparea pentru dezvoltarea infrastructurii din Poiana Braşov a continuat si în 2018 prin deschiderea unei parcări multietajate în Poiana Mică – investiţie cu fonduri europene în valoare de aproximativ 20 milioane lei.

Totodată, în luna februarie a acestui an, primarul Brașovului, Allen Coliban a anunțat că are în plan extinderea capacității domeniului schiabil de la 4.300 la 6.200 schiori pe zi, creșterea suprafeței schiabile de la 75 hectare, la 100 hectare (+33%), creșterea lungimii cumulate a pârtiilor de la 20 km la 30 km (+50%), construirea a două noi telescaune fixe de 4 locuri, construirea unei gondole de 10 locuri, cu o capacitate de 2.400 de persoane/oră, două parcări cu un total de 600 de locuri în zona stației Cheișoara, acoperirea întregului domeniu schiabil existent cu instalații de produs zăpadă artificială și noi instalații de nocturnă pe pârtiile Drumul Roșu și Subteleferic.

Competițiile de schi alpin au atras sponsorizări de aproape 400.000 euro

Pentru organizarea FIS Children Trophy și Poiana Brașov SES Cup, în ultimii patru ani, s-au strâns sponsorizări în valoare totală de 388.000 de euro.

„Dacă la prima ediție am reușit să atragem 50.000 de euro, iată că anul acesta, suma colectată se ridică la cca. 110.000 de euro. Nu am fi reușit să aducem aceste competiții de mare anvergură în România fără ajutorul sponsorilor noștri. Asociația de Turism Poiana Brașov este o asociație non-profit, iar banii pe care îi primim îi investim în promovarea acestor evenimente și a stațiunii noastre”, a spus Ștefan Țînț, promotorul oficial al evenimentelor FIS Children Trophy și FIS SES CUP în România.

Ștefan Țînț a mai subliniat că rezultatele sportivului Matei Oancea de la CSS Sinaia,participant de 4 ani la cursa FIS Children Trophy din Poiana Brașov demonstrează că este esential pentru copii să participe la competitii internaționale la ei acasă. Acum câteva zile acesta a câștigat la categoria U16 proba de Slalom Uriaș și s-a clasat pe locul secund la proba de slalom la Piba Cup – Pamporovo din Bulgaria, una dintre cele mai prestigioase și acerbe competiții internaționale de schi pentru copii.

De asemenea la aceeași competiție, la categoria U14, doi sportivi de la Corona Brașov au ocupat locul I prin Zsold Paszka respectiv locul II prin David Militaru. Și ei au luat startul cu 2 ani în urmă, la FIS Children Trophy din Poiana Brașov . Pregătirea de la cluburi și, mai ales, sprijinul important primit din partea famililor lor au făcut ca aceste rezultate remarcabile, încurajatoare, obținute de cei trei sportivi să ne arate că eforturile organizatorilor încep să producă rezultate și confirmă faptul că schiul alpin chiar are o șansă în România.

„România are un potențial turistic extraordinar, care abia așteaptă să fie fructificat, astfel că ne bucurăm să sprijinim organizarea celor două competiții în domeniul schiului și, prin urmare, să contribuim la dezvoltarea industriei locale a sporturilor de iarnă. Demersul reprezintă o completare firească, în plan local, a parteneriatului tradițional cu Hahnenkamm Kitzbühel Race, una dintre cele mai prestigioase evenimente internaționale dedicate acestui sector”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

Comitetul de organizare (CO) a asigurat teste rapide de COVID – 19, pentru concurenții la FIS SES CUP și a pus la dispoziția acestora măști de protecție FFP2, pe întreaga durată a defășurării curselor.

Cele doua competiții au fost finanțate de sponsori din sectorul privat: Mastercard Sponsor
Oficial, TOTAL, BCR-ERSTE, Ana Hotels, ALTEX, Teleferic Grand Hotel, Alpin Restort Hotel, Husqvarna, Stoica&Asociații, Paste Băneasa, Omniasig Vienna Insurance Goup, Electroprecizia Holding și Hotel Escalade.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”