Cât de greu poate fi să găsești un arhitect-șef? Foarte greu, dacă stăm să ne gândim că primăria din Aiud organizează pentru a 14-a oară un concurs!
La precedentele 13 examene, niciunul dintre participanţi nu a reuşit să obţină punctajul minim necesar.
„Aiudul nu are în prezent un arhitect-şef. Concursul pentru ocuparea funcţiei a fost organizat de 13 ori. Niciun participant nu a reuşit să obţină punctajul minim. Am scos din nou postul la concurs, cu speranţa că de data aceasta va fi ocupat. Pe lângă tradiţionalele modalităţi de promovare a concursului, am ales să îl promovăm şi pe Facebook. Iar pentru ca mesajul să ajungă cât mai departe, apelăm la dumneavoastră, comunitatea strânsă pe această pagină, pentru a distribui postarea”, se scrie într-un anunț postat pe pagina de FB a Primăriei din Aiud.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, poziţia de arhitect-şef este printre cele mai importante din cadrul unei primării. Arhitectul-şef trebuie să fie „un profesionist implicat în strategia de dezvoltare a localităţii, dar și un excelent cunoscător al orașului. El mai trebuie să fie la curent cu cele mai recente practici urbane sau să vegheze asupra dezvoltării durabile a comunităţii”.
Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 19 martie – 7 aprilie la sediul Primăriei Aiud. Proba scrisă ar urma să aibă loc în 20 aprilie, ora 11.00, la sediul primăriei, iar interviul va fi susţinut într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect ori urbanist absolvent cu licenţă şi master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului.
Alte condiții:
Aiud este al treilea oraş al judeţului Alba, după Alba Iulia şi Sebeş.