Amenzi la protestele anti-restricții din Capitală – Jandarmeria a anunțat că pentru organizarea și participarea la protestele din Capitală, care au avut loc sâmbătă, 20 martie, vor fi aplicate amenzi.
La protestele organizate în București împotriva restricțiilor au participat aproximativ 1.300 de persoane. Chiar dacă organizatorii au obținut autorizație pentru manifestație, vor fi amendați. Limita pentru organizarea acesteia este de 100 de persoane în timpul stării de alertă.
La protestul din Piața Victoriei, Diana Șoșoacă a susținut discursuri în care a condamnat autoritățile române pentru modul în care gestionează pandemia. Senatoarea a făcut și o serie de amenințări susținând că va depune plângeri penale penale împotriva unor instituții importante ale statului.
În imaginile de la protest se poate observa (VEZI AICI) cum multe persoane nu poartă mască de protecție și nu respectă distanțarea socială. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei din București, Georgian Enache, a confirmat pentru Realitatea Plus că cei care nu au respectat regulile vor fi sancționați.
„În legătură cu manifestațiile publice de protest care au loc astăzi, 20 martie a.c., în Piața Victoriei și Piața Universității, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:
Organizatorii activității vor fi sancționați contravențional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu au asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile H.G. 293 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, participanții la aceste adunări publice care nu s-au conformat recomandărilor forțelor de ordine și nu au respectat măsurile sanitare de protecție individuala prevăzute de legislația în vigoare, vor fi identificați și sancționați în raport de prevederile legale încălcate”, transmit autoritățile.