Sâmbătă, nava Ocean Viking, a ONG-ului SOS Méditerranée, a salvat 106 migranți, printre care și mai mulți minori, în largul coastelor Libiei.
Anunțul a fost făcut de către organizația non-guvernamentală franceză, care efectuează a doua sa astfel de misiune din această iarnă, informează site-ul agenției Agerpres, care citeeză AFP.
Operațiunea de salvare a avut loc în cursul dimineții de sâmbătă, la 63 de kilometri de țărmul libian.
Cei 106 migranți se aflau la bordul unei „ambarcațiuni pneumatice în primejdie”, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de SOS Méditerranée.
Persoanele salvate, 31 de bărbaţi, opt femei, 67 de minori, dintre care 51 au declarat că sunt neînsoţiţi, a precizat un oficial, adăugând că o femeie a leşinat în cursul operaţiunii de salvare.
Joi, aceeași navă a salvat alte zece persoane, printre care trei copii și un bebeluș, care sufereau de deshidratare.
În cursul primei sale misiuni de iarnă din ianuarie-februarie, Ocean Viking a salvat aproximativ 800 de persoane.
În prezent există două nave de salvare în funcţiune, ONG-ul spaniol Open Arms declarând joi pe Twitter că se îndreaptă spre „cea mai riscantă graniţă din lume”.
Consiliul Europei a atras atenția marți cu privire la „lipsa de voință a statelor europene” în ceea ce privește stabilirea unor politici de protejare a migranților care traversează Marea Mediterană.
Consiliul susține că această situație duce la pierderea a „mii de vieți omenești”.
„De ani de zile, ţările Europei s-au angajat într-o cursă către abis, pentru a menţine în afara graniţelor noastre persoanele care au nevoie de protecţia noastră, cu consecinţe dezastruoase. Răspunsul lor este unul dintre exemplele cele mai flagrante ale modului în care politici proaste privind migraţia aduc atingere drepturilor omului şi costă viaţa a mii de fiinţe umane”, a declarat Dunja Mijatovic, comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei, în cadrul prezentării unui raport făcut public marți.
În documentul prezentat acum se constată că „situația drepturilor omului în regiunea mediteraneană rămâne deplorabilă și s-a deteriorat și mai mult”.