Autoarea Ioana Chirilă: „Ai nevoie de multă tărie și speranță să faci saltul de la platforme online la colaborarea cu o editură”

Autoarea Ioana Chirilă: „Ai nevoie de multă tărie și speranță să faci saltul de la platforme online la colaborarea cu o editură”
Publicat: 22/03/2021, 14:00

Ioana Chirilă are douăzeci de ani, este studentă la Pedagogie la Universitatea din București și se declară o cititoare destul de aprigă. Este pasionată de psihologie, „pentru că îmi place să descopăr de ce-ul din spatele acțiunilor și mă centrez mult în ceea ce fac pe simboluri și modul în care acestea ne influențează.”

„Este imposibil să schimbi singur tot universul, însă poți sigur să faci un loc mai bun pentru cei de lângă tine dacă încerci. Îmi place să ascult oamenii și să îi ajut să devină mai buni când am ocazia, în ciuda faptului că sunt o fire foarte introvertită și destul de retrasă. Poveștile celor pe care îi întâlnesc mă inspiră în ceea ce fac”, afirmă Ioana Chirilă.

Gândul.ro: Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți tineri se îndreaptă spre lumea cărților. În cazul tău, ce te-a determinat să scrii și de unde această pasiune?

Ioana Chirilă: Îmi plăcea să fac compuneri la școală, încă din clasele primare. Învățătoarea și profesoarele de română pe care le-am avut în gimnaziu și liceu m-au încurajat să țintesc spre mai mult și să trec de nivelul de eseu școlăresc. Scrisul a devenit repede un mod de a evada, de a călători și a descoperi noi universuri unde simplul gând are puterea de a transforma complet lumea din jur. Mai târziu determinarea a venit din plăcerea de a oferi celor care mă citeau ceva care să le fie de folos, prin care și eu, la rândul meu, să mă pot descoperi și dezvolta.

Gândul.ro: Care a fost prima interacțiune autor – cititor? Cum ai ales să îți împărtășești primele scrieri cu publicul citior?

Ioana Chirilă: Din mai 2015 scriu pe platforma Wattpad, acolo unde m-am și dezvoltat la nivel literar. Nu am avut la început o interacțiune majoră cu puținii cititori care mai treceau pe la creațiile mele, abia după câțiva ani de evoluție mi-am făcut un micuț grupuleț care îmi oferea încredere în ceea ce făceam. Contactul direct cu cititorii a început când m-am înscris în diverse cluburi de lectură pentru a face schimb de feedback și mi-am făcut curaj să particip cu proiectul care avea să devină romanul meu de debut la diverse concursuri organizate.

Gândul.ro: De la publicarea în online la cea în format fizic pare a fi doar un pas. Cum descrii experiența ta de autor debutant? Ce proces ai urmat pentru a ajunge la editură?

Ioana Chirilă: De când am început să lucrez la roman am știut cumva că voi ajunge la acest nivel, însă traseul a fost destul de lung și foarte stresant. Ai nevoie de multă tărie și speranță să faci saltul de la platforme online la colaborarea cu o editură. Procesul implică multe emailuri date, mult timp de așteptare, multe refuzuri și luare de la capăt. Lucrul acesta nu l-aș fi putut face fără ajutorul prietenilor întâlniți pe calea acesta al scrisului, care m-au susținut și îndrumat.

Gândul.ro: Romanul tău de debut – „Ucenicul Morții” – se pregătește să ajungă la cititori. Ce ne poți spune despre ideea și acțiunea cărții? Ce te-a inspirat?

Ioana Chirilă: Ideea principală a cărții este găsirea sinelui, a echilibrului cu bază pe simboluri luate din diverse culturi, pentru a oferi ocazia câtor mai mulți să se regăsească în lucrare. Acțiunea este destul de simplistă, majoritatea evenimentelor importante având loc în interiorul minții personajelor. Romanul este centrat pe evoluția psihologică a personajelor, cu o analiză a motivațiilor și modurilor în care acestea iau decizii în contextul evenimentelor exterioare.

Gândul.ro: Cum a decurs întregul proces de scriere? Ți-a fost ușor sau ai întâmpinat și dificultăți la construirea poveștii?

Ioana Chirilă: Prima idee a fost scrisă în variantă neterminată în 2016, iar lucrarea a fost abandonată doi ani în ciorne. Nu eram pregătită să transmit cu suficient de mult impact mesajul, iar anii de pauză i-am petrecut dezvoltându-mi un stil propriu de scris, revenind la proiect în 2018 cu o rescriere de la zero. Nu am întâmpinat dificultăți de tipul blocajelor literare, lucrarea dezvoltându-se ușor pe parcursul următorilor ani. În schimb, mai greu a fost să cresc la nivel mental o dată cu lucrarea, în a cărei scriere a trebuit să mă dezvolt și îmbunătățesc constant, procesul de autocunoaștere și descoperire nefiind întotdeauna ușor. Privind în urmă văd cât am crescut în ultimii ani, cât am lucrat la această idee.

Gândul.ro: Genul pe care îl abordezi este unul care o să te reprezinte pe viitor sau vei încerca și altele?

Ioana Chirilă: Îmi place fantasy-ul psihologic pentru că pot lucra în voie cu personajele și am capacitatea de a crea o realitate în care acestea să se dezvolte, însă este mult prea devreme să mă pronunț dacă voi rămâne doar în acest gen. Îmi surâde ideea de a experimenta ceva nou, însă momentan acest gen literar mă definește cel mai bine.

Gândul.ro: Ce îți dorești să transmiți prin romanul tău? Putem spune că cititorii se vor regăsi în întâmplările și trăirile personajelor?

Ioana Chirilă: Mesajul principal al romanului este că se poate: să fim mai buni, să creștem, să ne descoperim, să ne acceptăm unii pe alții. Cititorii mei, dacă e să mă refer la contactul cu cei de pe platformele online, au luat pentru ei lucrul de care aveau nevoie în momentul lecturii. De la regretele ce ne impulsionează să fim mai buni la modul în care alegi să lucrezi tu cu tine pentru a inspira și pe alții să se autodepășească, fiecare persoană care a citit proiectul încă din stadiile sale de idee a găsit o idee care să îl inspire. Sunt sigură că acest lucru va fi valabil și acum, după lărgirea publicului adusă prin apariția proiectului sub sigla unei edituri.

Gândul.ro: Care sunt așteptările tale odată cu lansarea cărții?

Ioana Chirilă: Cel mai mult îmi doresc ca mesajul lucrării să ajungă la cât mai mulți, acesta fiind cumva și scopul inițial al lucrării: să ofere un punct de plecare pentru o viitoare creștere spirituală a celor care citesc. Deși are ușoare tangențe cu mai multe culte religioase, cartea nu prezintă un adevăr absolut, ci deschiderea cititorului de a-și descoperi drumul propriu prin cunoaștere și adaptare imaginilor prezentate la situația proprie. Dacă proiectul „Ucenicul Morții” are impactul așteptat la public, îmi doresc ca în viitor să apară și o adaptare cinematografică a romanului și poate chiar și o traducere pentru a ajunge și la publicul străin.

Gândul.ro: Cum ți se pare, până în acest punct, contactul cu lumea literară? Este drept că ai publicat într-o perioadă care nu ne permite o interacțiune directă, dar care au fost primele reacții și cum le-ai primit?

Ioana Chirilă: Am avut norocul să cunosc și să lucrez cu oameni foarte deschiși, care mi-au explicat pe îndelete procesul din spatele cortinei în ceea ce privește publicarea unei cărți și pașii ce sunt de urmat. Primele reacții ale publicului, în general acela care îmi cunoștea deja pasiunea și munca, au fost pline de entuziasm și un suport incredibil și le mulțumesc pe această cale tuturor care mi-au fost și îmi sunt în continuare alături. Este o perioadă plină de emoții pozitive, care mă încarcă cu entuziasm și energie să continui ceea ce fac și să ridic și mai mult nivelul proiectelor următoare.

Gândul.ro: Îți mulțumim pentru timpul acordat și îți dorim mult succes. Pe final, ce mesaj ai vrea să le transmiți cititorilor?

Ioana Chirilă: Cititorilor mei le doresc să vadă provocările ca pe oportunități de a crește, nu ca pe niște piedici în împlinirea viselor atât de pe plan profesional, cât și cele din viața personală. Mulțumesc mult pentru interviu!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării