Conform prognozei meteo de joi, 25 martie 2021, vremea se va menţine rece în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate în cea mai mare parte a intervalului în sudul, estul și parțial în centrul țării, unde vor fi perioade în care, pe arii restrânse, se vor semnala precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.
Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -8 şi 1 grad Celsius. Îndeosebi în vest, nord-vest și parțial în centru noaptea, local, se va produce brumă.
La munte, pe alocuri, cu precădere în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va mai ninge, dar slab cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în masivele sudice, în special la altitudini mari, unde zăpada va fi spulberată, iar pe parcursul zilei și în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei.
Vremea va fi în continuare deosebit de rece, în Capitală. Cerul va fi mai mult noros, iar în primele ore ale intervalului trecător vor fi posibile fulguieli, vântul suflând slab şi moderat, potrivit stirimeteo.com.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade Celsius, iar cea minimă va fi de -2…-1 grad Celsius.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, o prognoză meteo specială pentru Capitală, în care anunță că, începând din această după-amiază și pe timpul nopții va ninge, fiind posibile chiar și descărcări electrice.
Astfel, potrivit meteorologilor, cerul se va înnora treptat, iar după-masă și la începutul nopții vor fi perioade cu averse, ninsoare și posibil descărcări electrice.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis marți, 23 martie, un cod galben de inundații. Atenționarea este valabilă pentru râuri din județele Satu Mare, Olt și Teleorman. Codul galben de inundații este valabil până miercuri, 24 martie, ora 24:00.
Atenționare este valabilă pentru râurile din bazinele hidrografice: Crasna – curs inferior (sector îndiguit – judeţul Satu Mare) şi Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman).
Meteorologii au emis, marți dimineață, informări meteo de vremea rea, cu ninsori și lapoviță, vânt și vreme foarte rece. Este perioada în care se rearanjează tipurile de circulație a aerului dinspre iarnă spre sezonul cald.
Explicațiile au fost oferite de climatologul Roxana Bojariu, la Digi 24. Fluctuațiile meteo sunt normale pentru primăvară, ca anotimp de tranziție, pentru că se rearanjează tipurile de circulație a aerului dinspre iarnă spre primăvară, vară.
Apar tranziții mai bruște decât în alte anotimpuri. Aceste fluctuații sunt puse pe fondul schimbării climatice și amplitudinea lor crește. În mod special, pe Oceanul Atlantic avem un blocaj de circulație care face ca aerul mai cald dinspre vest să fie oprit și avem acum circulația dinspre nord-est care ne aduce vremea această mai rece”, a spus Bojariu.