Un vin românesc a intrat în Cartea Recordurilor. Compania deţine trei recorduri mondiale

Un vin românesc a intrat în Cartea Recordurilor. Compania deţine trei recorduri mondiale
Un vin românesc a intrat în Cartea Recordurilor. Compania deţine trei recorduri mondiale
Publicat: 24/03/2021, 18:29
Actualizat: 24/03/2021, 18:32

Producătorul de vinuri Cotnari a intrat în Cartea Recordurilor. Academia Recordurilor Mondiale a confirmat faptul că firma din România deţine trei recorduri.

Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy) a anunţat pe site-ul oficial că trei recorduri mondiale au fost obţinute de compania Cotnari.

Cel mai premiat vin din lume

Primul record a fost atribuit pentru Grasa de Cotnari, cel mai premiat vin din lume.

„Vinul Grasa de Cotnari al României, un soi de vin românesc asociat regiunii vitivinicole Cotnari, din judeţul Iaşi (regiunea istorică a Moldovei), unde a fost cultivat încă de la stăpânirea prinţului Ştefan cel Mare (1457-1504), a câştigat 144 de medalii de aur şi 61 de argint în competiţiile internaţionale doar în ultimii 10 ani, stabilind astfel recordul mondial pentru cel mai premiat vin”, au anunţat reprezentanţii companiei.

Cea mai premiată cramă din lume

Al doilea record este pentru cramă, aceasta fiind cea mai premiată din lume. Crama a câştigat, în ultimii 10 ani, nu mai puţin de 588 de medalii, la concursurile internaţionale de vin, dintre care 322 medalii de aur şi 266 de argint medalii, pentru vinurile prezentate în competiţii, stabilind astfel recordul mondial pentru cea mai premiată cramă.

Cea mai mare bătaie cu şampanie

Al treilea record este pentru cea mai mare bătaie cu şampanie. Pentru a promova noua gama de produse spumante, crama Cotnari a organizat o luptă cu vinuri spumante la care au participat 135 de studenţi din Centrul Universitar Iaşi. Evenimentul a avut loc la Iaşi, la Casa de Cultură a Studenţilor.

A murit Liviu Necșulescu, fondatorul companiei Jidvei. Lasă în urmă una dintre cele mai importante afaceri în domeniu

Liviu Octavian Necșulescu, fondatorul actualei companii Jidvei, producător de top în materie de vinuri românești, a murit la vârsta de 91 de ani. În urma sa rămâne una dintre cele mai importante afaceri din domeniu, cu cea mai mare plantație viticolă din țară și vinuri multi-premiate la concursurile internaționale.

„Domnul Liviu Necșulescu, neostenitul „domn Liviu” cum îl știm toți cei care am avut bucuria de a-l cunoaște sau de a-l întâlni, a plecat dintre noi spre zări mai senine, într-o zi cu soare blând de primăvară. A știut să aducă oamenii împreună, să îi țină aproape, să le dea motive să privească mereu cu încredere și speranță spre ziua de mâine”, au transmis miercuri reprezentanții Jidvei pe pagina de Facebook a companiei.

Originar din Brăila, Necșulescu a cumpărat în 1999 IAS Jidvei și a pus bazele actualei companii. În prezent, Grupul Jidvei dispune de 2.500 hectare de viță de vie, cea mai mare plantație viticolă din România și cea mai mare podgorie din Europa, cu proprietar unic. Cele patru crame de la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu au o capacitate de stocare de peste 328.000 de hectolitri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar