Planurile pe anul în curs ale fondul de investiții Black Sea Fund, înființat în 2018 de Arin Ion, Matei Păun, Cornel Fumea și Adrian Vasile, prevăd finalizarea a cel puțin 3-4 tranzacții în acest an, anunță fondatorii.
Dintre acestea, două tranzacții ar putea fi finalizate chiar în vară și vizează unul dintre cei mai mari jucători de mobilitate urbană și o companie de produse de divertisment. Discuțiile sunt foarte avansate, iar companiile în discuție fac parte din diferite domenii, una din zona high-tech, avangardistă, o alta din segmentul clasic, de producție.
”Vrem să subliniem faptul că suntem un fond care se uită către achiziții în segmente diverse de activitate, iar flexiblitatea noastră cu privire la sector și structură este foarte mare”, adaugă Matei Păun, co-fondator al Black Sea Fund și specialist cu peste 20 de ani de experiență în domeniul investițiilor.
Fondul este în negocieri cu alte trei companii, ale căror tranzacții s-ar putea finaliza în următoarele 12 luni, două dintre companii fiind din domeniul sănătății, iar cea de a treia este un furnizor de servicii IT.
Nu există companii atractive investițional pe piață
Interesul fondului este în special pe companii mici și mijlocii, iar investiția per companie se poate situa între trei-opt milioane de euro. Fondul are un buget total de investiții de 43 de milioane de euro, cei mai mari finanțatori fiind Fondul European de Investiții (FEI), o mare parte din resurse provenind din programul REGIO, co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională și Banca Europeană de Investiții (BEI). Fondatorii BSF vizează mai ales la domenii precum cel al sănătății, IT/tehnologie, segmentul serviciilor, dar și la producători de bunuri industriale sau de larg consum.
Cea mai mare problemă pentru un fond de investiții este să nu aibă în ce investi banii în mod profitabil și sustenabil pe termen mediu și lung – Arin Ion, co-fondator al Black Sea Fund
Portofoliul Black Sea Fund I este format din investiții în companiile Intermedio General Group SA (Theta) și Clinica Dentară SA (DigiRay), tranzacții finalizate în 2020. Intermedio General Group SA, care operează sub brandul Theta, este unul dintre principalii furnizori de pe piața locală pentru servicii de amenajări interioare (fit-out) și mobilier la comandă, fiind un furnizor integrat de soluții la cheie. De asemenea, DigiRay este unul din liderii în imagistică dentară din România operând o rețea de 11 locații în șapte orașe.
Achiziții pentru companiile aflate deja în portofoliul Black Sea Fund
Fondatorii Theta au în plan să se extindă atât prin achiziții ai altor jucători locali cu care pot genera sinergii operaționale semnificative cât și prin dezvoltare organică sau parteneriate pe piețe europene mature precum Germania și Franța.
”Avem în plan să investim câteva milioane de euro în dezvoltarea DigiRay atât prin extindere de tip greenfield cât și prin achiziții de firme, iar DigiRay să ajungă la finalul anului la 20 de clinici în principalele orașe din România”, adaugă Matei Păun.
Specialistul în investiții îi sfătuiește pe antreprenori să nu aibă preconcepții despre activitatea unui fond de investiții. “Unii dintre antreprenori își imaginează fondurile precum niște rechini care își doresc un profit cât mai mare și mai rapid. Alții tind să fie prea conservatori.
Într-un parteneriat cu un fond este nevoie de încredere, încrederea este baza pentru a construi, pentru că fără ea nu poți reuși în niciun domeniu, nu doar în afaceri – Matei Păun, fondator Black Sea Fund
Black Sea Fund a fost înființat în anul 2018 de patru investitori români, Arin Ion, Matei Păun, Cornel Fumea și Adrian Vasile. Fondul are un buget de 43 de milioane de euro, iar până acum a investit în companiile Intermedio General Group SA (Theta) și Clinica Dentară SA (DigiRay). Black Sea Fund este interesat în special de companii medi, iar investiția per companie este de trei până la opt milioane euro.