Din nou grevă la metrou! Protest la Piața Victoriei, sindicaliștii acuză conducerea companiei Metrorex!

Din nou grevă la metrou! Protest la Piața Victoriei, sindicaliștii acuză conducerea companiei Metrorex!
Din nou grevă la metrou! Protest la Piața Victoriei, sindicaliștii acuză conducerea companiei Metrorex! / Sursa FOTO: clubferoviar.ro
Publicat: 29/03/2021, 19:36

Din nou grevă la metrou! După protestul de vineri, care a dus la blocarea trenurilor din subteran, un al doilea este pus la cale pentru luni, 29 martie. Sindicaliștii de la metrou acuză conducerea companiei că și-a respectat cuvântul dat.

Concret, angajații Metrorex trebuiau să fie chemați luni la negocieri, după acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Din nou grevă la metrou! Se protestează în subteran la Piața Victoriei!

Astfel, începând cu ora 20.00, angajații Metrorex spun că vor protesta din nou, de data aceasta la Piața Victoriei. Este exact locul spre care se îndreaptă coloana de manifestanți din Capitală. După ce s-au strâns la Piața Universității, câteva sute de oameni au pornit în marș spre sediul Executivului, scandând împotriva Guvernului Cîțu.

În tot acest timp, angajații de la metrou pregătesc oprirea trenurilor. Au mai făcut-o și vineri, într-o grevă care a paralizat tot Bucureștiul. În urma protestului de săptămâna trecută s-au deschis două anchete penale! Protestul spontan al unor sindicaliștilor USLM s-a declanșat în stația de la Piața Unirii. Ei au blocat calea de rulare a trenurilor, împiedicând pornirea la timp a acestora.

Pe de altă parte, conducerea Metrorex a stabilit pagubele produse de greva de vineri. Acestea se ridică la suma de 2.826.642 lei! „După media ultimelor trei zile de vineri, pierderile din vânzări sunt estimate la 450.028 lei. Metrorex a plătit venituri brute de 339.761 de lei. Și acestea sunt pagube provocate companiei”, se arată într-un comunicat al companiei. Conducerea Metrorex mai anunță că „se va îndrepta împotriva celor responsabili de aceste pagube folosind toate mijloacele legale la dispoziție”.

Participanţii la greva de la metrou vor avea salariul redus pentru recuperarea prejudiciului – Florin Cîțu

La rândul lui, premierul Florin Cîțu a insistat că reforma companiilor de stat va continua atât timp cât el conduce Guvernul României.

„Nimeni nu este mai presus de lege! Și, ca să mă asigur, acestea sunt măsurile pe care le impun, ca urmare a acțiunii ilegale de la metrou:

  • recuperarea prejudiciului la nivelul societății comerciale și imputarea sumei stabilite ca prejudiciu celor care se fac vinovați;
  • constuituirea Metrorex ca parte civilă în evantualele procese de recuperare a daunelor;
  • Metrorex va stabili clar cine a participat la acțiunea ilegală și va reduce salariul acestora cu o zi;
  • instituțiile statului trebuie să-i ajute pe cetățenii și societățile comerciale să recupereze pierderile cauzate de acțiunea ilegală;
  • sesizări penale care au fost deja făcute”.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Codul Rutier se modifică. Legea care te lasă fără PERMIS Se aplică pe toți șoferii
România Pitorească. Micul colț de rai unde soarele răsare de două ori într-o zi
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cine este noul prim-ministru al Marii Britanii?
×