Raed Arafat, șeful DSU, a vorbit despre protestele anti-restricții din toată țara. El acuză o campanie de dezinformare și manipulare, de arătat „cu degetul”.
„Ca să ajungi să huidui salvatorii, cei de care ai nevoie sau cineva din familia ta are nevoie e prea de tot deja și asta din nou este campania de dezinformare, de manipulare și de a arăta cu degetul.
Raed Arafat: „Oamenii au rămas cu niște idei”
Dacă stăm tot anul trecut să vedem ce s-a întâmplat și pe social media și în unele instanțe chiar pe mass-media, din păcate, am indus niște narative pe care e foarte greu să le schimbăm și oamenii au rămas cu niște idei.
Vorbim de comunicare strategică, dar, în același timp, dacă vii cu ea și vorbești, pe partea cealaltă este luată, este bălmăjită, denaturată și lovit cu ea în toate părțile.
Atunci clar că are probleme în continuare, indiferent ce campanie faci”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, la Realitatea Plus, citat de dcnews.ro.
Raed Arafat a spus că este necesară o campanie de comunicare bine clădită pentru a-i convinge pe români să respecte măsurile impuse de autorități.
„Sunt de acord că este nevoie de o campanie de comunicare de durată medie, lungă, ca să explice toate aceste măsuri, dar oricând vin „experții” care nu știu nimic despre domeniu și ți-o demontează în două secunde la o televiziune și nu mai ai nimic de comentat acolo.
Șeful DSU, Raed Arafat: „Campaniile de comunicare trebuie intensificate”
Oamenii simpli care văd și, dacă ai și pe cineva care încurajează aceste dezinformări, oamenii simpli pot fi induși în eroare.
Deci de aici aceste campanii de comunicare trebuie intensificate și trebuie să fie pe înțelesul tuturor și să ieșim cât mai mult să explicăm.”, a precizat șeful DSU, Raed Arafat.